Jul 15

Lumea armânească văzută de Ana Maria Narti : iconografie

Catégorie : Habari/NewsEditeur @ 8:36 am
Ana Maria Narti critic de teatru la Contemporanul la sfârsitul anilor ’60, în ajunul instalării în Suedia unde va fi aleasă deputată în Parlament.

Pe tata îl chema Dumitru, obișnuia să semneze Dumitru V. Narti, numele de la mijloc era Virgil. Pe bunica [mamamare] o chema Parascheva, numele de fată Metta. Constantin Narti, Cocea, care a fost diplomat la Praga, era fratele mai mare al tatălui meu, unchiul Cocea, foarte iubit de noi copiii… 

…S-a instalat in Grecia, la Atena cu nevasta şi copii, unde s-au stins cu toții. Mai mulți Metta au trăit la Paris : unchiul Nicu, fratele mai mic al Paraschevei, cu soția sa, o  elvețiană, tante Andrée, şi fiul ei Gérard. Încă un Metta a fost şi el parizian aproape toată viața, dar nu îmi amintesc numele lui.

Mai jos, puteţi consulta una câte una fotografiile acestor personaje. 

Câteva precizări privind documentele vizuale prezentate aici : 

(1) Branşa rusă este mai puţin prezentă, mai ales în fotografia nunţii părinţilor autoarei mărturiilor despre lumea armână pe linie paternă. După A.M. Narti, este posibil ca mai multe fotografii să fi fost făcute cu această ocazie. Una singură, aceea pe care noi o reproducem a fost conservată.

(2) Universul bărbătesc din ramura armână a autoarei este mai bine ilustrat decât cel feminin în imaginele prezentate aici. Ori paginile atât de percutante consacrate de autoare lumii armâne pe care le-am reluat într-un recent post pe situl Trâ Armânami sunt consacrate mai ales femeilor armâne :http://www.armanami.org/blog/lumea-armaneasca-vazuta-de-ana-maria-narti/.

(3) Interesant este de relevat faptul că în documentele care urmează apar trei familii : Narti, Metta şi Teju. În documentele vizuale pe care ni le-a transmis, Nicolae Petraşincu evoca la rândul său familia Metta de la Paris :  http://www.armanami.org/blog/in-arcanele-ascendentei-lui-nicolae-petrasincu-1925-2016/Fotografiile care urmează, şi pe care le puteţi consulta una câte una, provin din colecţia doamnei A.M. Narti.


A.M. Narti : bunicii mei, Parascheva n. Metta si V. (Virgil sau Vanghele) Narti, 1899.
Nu am putut descifra în întregime însemnarea de pe dosul fotografiei. Este un fel de carte de mulţumiri adresată celor care participaseră la nuntă: părinţi, fraţi, surori unchi şi matuşi. Data este : 3 aprilie 1899 ! Locul in care s-a desfăşurat nunta este Monastir azi Bitola. Atelierul fotografic se chema L. Kermele, era plasat tot la Monastir, in partea de jos a fotografiei este prezentată marca fotografului : Boudoir Portrait.
Familia Narti la plimbare la lacuri, Bucureşti, 1939 sau 1940 : tata, Dumitru V. Narti, mama, Elena, n. Vasilievna Stroevna, Narti, fratele meu mai mare Virgil şi cu mine.
Familia Narti la pimbare la Arcul de Triumf, 1943 : la mijloc, eu cu fratele mai mic, Mihai.
Unchiul meu, Constantin Narti, împreună cu soția sa, Eleni, în noua lor maşină, probabil 1940.
Nunta părinţilor mei la Bucureşti, 1931
Rândul din față : Donat Stroev, fratele mamei, şi soţia lui, Janina Stroeva ; Florica Teju, sora mai mică a bunicii mele macedonene ; prinţii mei : Elena n. Vasilievna Stroevna, şi Dumitru V. Narti ; unchiul Todi (Toader) Metta, fratele bunicii ; Tanti Ziska, cumnata bunicii căsătorită cu Constantin Metta.
 
Rândul al doilea : Mitică Metta (probabil), fiul unchiului Todi ; unchiul Nicu, Niculaie Metta, fratele cel mai tânăr al bunicii ; Tante Andrée, soţia unchiului Nicu ; unchiul Todi, Toader, Metta, fratele bunici ; Bunica mea macedoneană, Parascheva ; bărbat neidentificat ; Tanti ?, soţia unchiului Todi ; Milea Metta ; Emil, fiul unchiului Costi ; Didina Metta, fiica unchiului Todi.
Copiii : Sonia si Gigi Teju şi un baiat pe care nu-l pot identifica.
Unchiul Nicu, Nicolae Metta, student în Elvetia, 1913.
Tata, Dumitru V. Narti, cu unchiu Teja, cunoscut proprietar de vii de lângă Iveşti, probabil 1940.
Gérard Metta cu soţia Betty şi fiii lor, Paris, anii ’70

Laisser une réponse