Oct 30 2017

Venizelos şi Vaida-Voevod despre « repatrierea » armânilor din Grecia (1920)

Catégorie : HabariEditeur @ 12:17 pm

Chiar înainte de a fi pusă în aplicare cu ocazia colonizarii armânilor în Cadrilater (1925-1932), soluţia « repatrierii » în România a armânilor din Grecia avea agrementul atât al statului roman cât şi al statului elen, sugerează discuţiile purtate de premierul grec Venizelos cu Vaida-Voevod la începutul anului 1920 raportate de omul politic român în Memorile sale.
Lire la suite de “Venizelos şi Vaida-Voevod despre « repatrierea » armânilor din Grecia (1920)”


Oct 24 2017

Scoala lui Gusti si aromânii din Cadrilater

Catégorie : HabariEditeur @ 2:39 pm

Transhumanţă interbelică în Balcani : studii şi articole despre aromâni în publicaţiile şcolii gustiene, anthologie de Zoltán Rostás şi Martin Ladislau Salamon, Bucureşti, Eikon, 2017

În absenţa unei indicaţii precise ale autorilor, putem deduce că termenul de transhumanţă trebuie înţeles mai repede în sensul etimologic trans (dincolo, peste) şi humus (pământ, ţară). Aparent, autorii nu se referă la semi-nomadismul pastoral al aromânilor din Pind, Rila, Pirin sau Rodopi, deseori asimilat transhumanţei în limbajul curent, ci la instalarea unora dintre ei în a doua parte a anilor 1920 într-o regiune uscată, de stepă, Cadrilaterul sau Dobrogea nouă anexată de România în urma celui de al doilea război balcanic (1913).

Monografia satului Ezibei, judeţul Caliacra (1 168 locuitori dintre care 14 români regăţeni, 380 români macedoneni, 722 bulgari si 52 turci şi tătari), reprodusă parţial în carte constituie principalul document reţinut de editor. Publicată în 1938 de profesorul de liceu C.D. Constantinescu-Mirceşti, cu o prefaţă de D. Gusti, această lucrare era prima monografie sociologică care « aborda în mod deliberat un sat multienic, multicultural », scrie specialistul în istorie orală Zoltán Rostás, care semnează prefaţa. Monografia conţine nu numai o sumediene de date sociologice dar şi o prezentare amănunţită a folclorului, a obiceiurilor şi a portului coloniştilor macedo-români. Accentul e pus pe literatura lor « pentru motivul că, în Cadrilater dispărând motivul şi împrejurările care au determinat aceste creaţii, ele sunt sortite unei si[n]gure dispariţii » (p. 56).

Retrospectiv, nu credem că ne înşelăm prea mult spunând că această literatură şi aceste obiceiuri s-au păstrat mai bine decât se putea estima în acele timpuri, având în vedere conservatismul de care vor da dovadă mulţi colonişti aromâni şi descendenţi de-ai lor în împrejurările dramatice cu care ei au fost confruntaţi după cedarea Cadrilaterului din septembrie 1940.

În capitolul al 2-lea sunt prezentate diverse articole extrase din revista Curierul echipelor studenţeşti publicată în perioada 1935-1938. El conţine informaţii deseori instructive privind spre exemplu « adânca neîncredere [la aromâni] faţă de ceea ce e străin de portul, ca şi de neamul lor (p. 157) sau « uşurinţa şi neînţelelgerea cu care s-a făcut colonizarea » (p. 158). Anumite detalii îţi permit să-ţi faci o imagine mai realistă a situaţiei : în comuna Regina Maria, procentajul de neştiutori de carte la macedoneni este « înspăimântător » : el urcă la 80 % la bărbaţi şi la 98 % la femei », consemnează spre exemplu autorul anchetei (p. 159). Tonul paternalist adoptat uneori de redactorii raporturilor şi osanalele aduse M. S. Regelui prezentat drept « imperativul categoric al ridicării reale a satului românesc » (p. 173) nu pot însă să nu şocheze cititorul de azi, chiar dacă autorii afirmă că « autodezvoltarea » lumii rurale este obiectivul acţiunii lor.

Frontierele între comunităţile care convieţuiesc de voie de nevoie în această comună nu sunt totdeauna etanşe : « Obiceiurile evoluează, se modifică de la o grupare la alta. « Steaua şi Plugul, tradiţionalele obiceiuri românşti circulă acum şi la bulgarii din această comună. Chiar sorcova se practică azi de bulgari într-o formă care imită obiceiul nostru. » Până şi tătarii « au început să facă nunţile duminică » (p. 55).

Cartea reeditează şi un « clasic » al literaturii despre colonizarea Cadrilaterul, studiul publicat de Constantin Noe în trei numere din revista Sociologia românească în 1938. Recitindu-l, nu poţi să nu fi frapat tonul ponderat, responsabil şi realist cu care acest intelectual meglenit, un adevărat honête homme, evocă tarele administraţiei, comportamentul deseori cinic al oamenilor politici români solicitaţi de promotorii venirii « românilor macedoneni » în ţara-mamă, ezitările responsabilor comunitari de la Societatea de cultura macedoromână şi dramatismul care a caracterizat luarea deciziei de a părăsi locurile de baştina din regiuni precum Meglenia şi mai ales Veria[1].

Retrospectiv, ceea ce putem spune azi, este că pe moment situaţia era mai mult decât confuză. Devenită în fine « mare », România era confruntată cu probleme pe care nu era nicidecum pregătită să le rezolve. Numai ulterior s-a schiţat o strategie mai coerentă de control al teritoriului recent anexat în care elementul românesc constituia o infimă minoritate. În această strategie, coloniştii veniţi din Macedonia au jucat, deseori involuntar, un rol considerabil. Constantin Noe o sugerează atunci când conclude :

O mare operă naţională s-a făcut în câţiva ani fără mari cheltuieli pentru stat (p. 261).

Studiul său apare însă în 1938 iar Cadrilaterul este retrocedat doi ani mai târziu. De pierdut, au pierdut şi unii, aromânii colonizaţi, şi ceilalţi, « strategii » statului român. Cei din urmă însă ar fi avut mai mult de câştigat.

 

Ceea ce s-a întâmplat nu putea să nu se întâmple, pare să zică acelaşi C. Noe când scrie :

În timp ce fiecare neamuri conlocuitoare cu românii se ridică în mase spre a merge la ai săi, turcii în Turcia, bulgarii în Bulgaria iar grecii din Bulgaria şi Turcia veneau cu sutele de mii în Grecia, ar fi fost oare posibil ca românii macedoneni să nu se gândească şi ei la ţara lor ? Chiar dacă ei nu s-ar fi gândit, erau acolo refugiaţii greci care nu pregetau a le spune : “Aici e ţara noastră”, voi sunteţi români, plecaţi în România ! (p. 190)

E suficient să imaginezi ultima replică în gura aromânilor proaspăt debarcati în Cadrilater adresându-se bulgarilor ca să sesizezi grotescul şi absurditatea situaţiei, consecinţă inevitabilă a propagandelor naţionaliste concurente[2].

Totuşi aromânii sunt un caz aparte, o minoritate atipica în măsura în care nu s-au pretat la rolul care le era destinat devenind repede des trouble-fête cum remarcă tot C. Noe.

Epilogul cărţii este semnat de actualul consul României la Salonic, fost student al lui Zoltan Rostas cu care colaborează în continuare. In contribuţia sa, Martin Ladislau Salamon punctează legătura între « adaptabilitatea [aromânilor] care le-a asigurat supravieţuirea de-a lngul secolelor, dar care în aelaşi timp i-a ţinut într-o stare de înapoiere lingvistică. O înapoiere care nu a permis aromânei să se modernizeze, să devină o limba literară, iar pe aromâni i-a ţinut captivi în trecut, cantonaţi într-o permanentă criză identitară » (p. 263).

Cât despre şcolile deschise de statul român în Balcani, el notează :

Carenţa principală – nu însă şi singura – a acestor şcoli a fost aceea că predarea nu se făcea în dialectul aromân, ci în limba română literară, astfel elevii învăţând româna aproape ca o llimbă străină (p. 269).

L. Salamon citează pe larg un articol publicat de un autor din Grecia, Vasilis Vlasis, într-o prestigioasă revistă românească (Revue des études sud-est européennes n° XXXVI 1-4, pp 151-171). Interesul acestei contribuţii consistă mai ales în faptul că autorul a avut acces la arhive oficiale din Grecia. Concluzile lui sunt uneori discutabile, având mai ales în vedere parti pris-ul nationalist al acestui autor. În demonstraţia sa, precizează M. L. Salamon, V. Vlasis « conturează portretul robot al unui stat elen tolerant cu comunitatea aromână » (p. 274). Ele permit însă să sesizezi complexitatea situaţiei. Iată cum prezntă cercetătorul grec poziţia statului român :

Statul român era extrem de satisfăcut de modul în care a fost reglementată problema pro-românilor (kuţovlahi) în anexele Tratatului de la Bucureşti (…) A preferat să se concentreze pe interesul său de a păstra bunele relaţii cu Grecia şi să nu acorde atenţie reclamaţilor venite de la aceşti pro-români. După sfârşitul primului război mondial, [oficialii statului român] au declarat că pentru România nu mai există vreo chestiune cuţovlahă (p. 277).

Nicolas Triton, august 2017

[1] În discuţiile pe care le-am avut in ultimii ani cu istoricul Nicolae-Serban Tanaşoca, în mai multe rânduri când ne apropiam de subiectul sensibil privind dorinţa exprmată de unii aromâni din România de a fi recunoscuţi ca minoritate naţională pentru a beneficia de drepturi instituţionale care să asigure menţinerea limbii şi culturii lor, acesta nu putea să se abţină să aducă aminte de rolul jucat de strămoşii lui pe linie maternă (Bradelexi) şi paternă (Hagigogu) în acele momente. Ba chiar mă admonesta : « Tu nepotul lui Taşcu Trifon, autorul broşurii despre congresul românilor otomani de la Bitola din 1910 ???… ». Ultima dată când ne-am văzut mi-a spu, puţin înainte să moară mi-a spus, mai în glumă mai în serios : « Dacă statutul de minoritate naţionlă e recunoscut în România, eu mă duc la ambasada Greciei ca să cer cetăţenia grecească la care bunicul meu a renunţat venind în România.” Bineînţeles acesta nu era unicul motiv pentru care el adopta o poziţie sceptică despre viitorul aromânilor în afara integrării definitive în statele în care trăiesc si nu interfera nicdecum în contribuţiile sale critice privind istoria aromânilor.

O filiaţie similară, pe linie maternă, pare să joace un loc cheie în atitudinea special de agresivă pe această temă a actorului Ion Caramitru, preşedinte al Societăţii de cultură macedoromână, nepot al unuia dintre fruntaşii aromâni care au participat la negocierile pentru venirea în România, Nicolae Celea. (Cf. http://www.formula-as.ro/2015/1165/lumea-romaneasca-24/ion-caramitru-visez-tot-timpul-cu-ochii-deschisi-19157) Niciodată nu o să înţeleg de ce trecutul trebuie să fasoneze neapărat viitorul.

[2] Această replică, care a rămas bine întipărită în memoria aromânilor rămaşi în Grecia, poate fi interpretată şi ca un efect colateral al propagandei româneşti, sau mai bine zis al felului în care aceasta a fost percepută faimoasa propaganda romanica invocată sustematic de autoprităţile greceşti ca să se opună iniţiativelor autonome aromâneşti.

Lire la suite de “Scoala lui Gusti si aromânii din Cadrilater”


Oct 18 2017

“Noi (Armânjlii n.a n.) nu himů macedoneni, noi him vlahi!”

Catégorie : HabariEditeur @ 1:43 pm

Apandisi ti Minduearea trifonistâ (al Tacu Piceava, 13 brumar 13 h 08)

“Noi (Armânjlii n.a n.) nu himů macedoneni, noi him vlahi!” : nu shtiu di yu u ascuseshi aestâ, nu am dzâsâ ahtari zbor canâ oarâ tu bana mea.

Eljli îshi dzâcu câ suntu armânji icâ rrâmâni.   Lire la suite de ““Noi (Armânjlii n.a n.) nu himů macedoneni, noi him vlahi!””


Sep 10 2017

Dezbatere cu ocazia Zilelor culturii aromâne, editia 8-10 septembrie 2017

Catégorie : HabariEditeur @ 6:46 am

Fara Armãneascã ditu Romãnii andreadzi Custantsa XII-a editsii a eventului numa “Dzãlili a Culturãljei Armãneascã”, tu 8,9,10-li di Yismaciunj. Moabete : Vasile Dimaca, Nicolas Trifon, Goran Pushuticlu si Kira Mantu Lire la suite de “Dezbatere cu ocazia Zilelor culturii aromâne, editia 8-10 septembrie 2017”


Aug 28 2017

Oamenii de stiinta, de stat, de rând… şi aromânii (Constanţa, august 2005)

Catégorie : HabariEditeur @ 12:35 pm

Interventia mea la aceasta a II-a editie a Zilelor culturii aromânese va concentra pe o chestiune de actualitate, bine cunoscuta publicului prezent,şi anume implicatile şi consecintele formularii publice in aprilie 2005 a cererii unui statut de minoritate nationala pentru aromanii traind in Romania. (Nicolas Trifon) Lire la suite de “Oamenii de stiinta, de stat, de rând… şi aromânii (Constanţa, august 2005)”


Aug 28 2017

Nici Bucureşti, nici Atena (Zborlu anostru n° 4, 1994)

Catégorie : HabariEditeur @ 12:23 pm

Nici Skopje nici Tirana, ca să fim complecți. Cam acesta ar fi mesajul pe care aş dori să-l transmit Congresului aromânilor care are loc în aceasta lună iulie (1993) la Freiburg/Brisgau, congres la care din păcate nu pot să particip dar pe care îl salut din toată inima. (Nicolas Trifon) Lire la suite de “Nici Bucureşti, nici Atena (Zborlu anostru n° 4, 1994)”


Aug 28 2017

Particularismul aromân şi pariul european (Larissa, iunie 1998)

Catégorie : HabariEditeur @ 12:14 pm

Intervenţie la colocviul organizat la Larissa, în Grecia, de KEMO (Centru de cercetări asupra grupurilor minoritare) sub auspicile Comunităţii europene în iunie 1998. C. Dina, N. Katsanis, S. Beis, A. Kukudis şi T.J. Winnifrith, precum şi o delegaţie a asociaţiei vlahe din Veria, au intervenit şi dezbătut în cadrul acestei manifestaţii la care au asistat, printre alţii, o delegaţie de la Constanţa în frunte cu S. Samara şi, de la Paris, I. Perifan. Actele acestor două zile, care s-au derulat până la capăt în ciuda unei campanii de presă calomnioase şi a unor manevre de intimidare perpetuate de elemente naţionaliste de extremă dreapta, au fost publicate în cartea apărută în greceşte sub titlul Heterogeneitatea lingvistică în Grecia, la Atena în 2001, pp. 69-141. (Nicolas Trifon)

Lire la suite de “Particularismul aromân şi pariul european (Larissa, iunie 1998)”


Aug 18 2017

Macedonia lui Topârceanu

Catégorie : HabariEditeur @ 12:26 pm

Făcut prizonier în primul război mondial, G. Topârceanu e internat într-un lagăr din Macedonia, mai precis în zona atribuită Bulgariei cu câţiva ani înainte. Descrierea pe care ne-a lăsat-o în memorile sale, un adevărat « exerciţiu de detestare », poate fi un bun antidot pentru « machedonii » din România care, referindu-se la ţinuturile pe care le-au părăsit, au tendinţa să privilegieze Macedonia antică a lui Filip şi Alexandru în pofida realităţilor otomane, pe urmă bulgăreşti, greceşti, albaneze sau sârbeşti cu care erau confruntaţi.

 

Macedonia, ţară muntoasă, de păstori şi zarzavagii războinici, zugrăvită în cafeniu de sepie pe harta luminoasă a Europei ; geografie încâlcită şi monstruasă care-mi dădea fiori de groază pe băncile şcoalei şi nota 4 în cataloage… Ţinut bincuvântat de Dumnezeu, numai spini şi piatră seacă, unde nici în visurile mele cele mai urâte nu mi-am închipuit că voi ajunge să trăiesc vreodată. Macedonia, pământ cu trecut istoric, unde civilizaţia antică s-a infiltrat odată, de jos în sus, ca o apă subtilă, şi s-a retras apoi înderăt, de sus în jos, fără să lase în urmă o picătură ; amfiteatru de stânci răscolite de cutremur, cuib de anarhie endemică, amestec de rase învrăjbite, care de care mai încruntată şi mai brahicefală, care se sfâşâie între ele de atâta vreme cu dinţii şi se violează reciproc, până ce-au ajuns să fuzioneze în această perlă – homo balcanicus – tip unic pe faţa pământului, european prin definiţia geografică şi comitagiu din naştere. Macedonie, provincie cu oraşe cât podul palmei şi sate spânzurate ca nişte cuiburi de gaie pe coasta muntelui de frica bandiţilor, ca să nu poţi ajunge până la ele nici cu căruţa, nici cu avionul ci numai călăre de-a-ndaratele pe catâri dresaţi anume să te zvârle în prăpastie ; ţară de moravuri patriarhale şi curate unde o femeie prinsă cu altul este înjunghiată pe loc şi tăiată bucăţele, ca o simplă oaie, pentru respectul tradiţiei şi onoarea gorilei ofensate… Macedonie, frăgezimi de păşuni întinse pe platouri înalte din împărăţia ţânţarilor * ; piscuri de cremene fulgerată, de unde se văd până la capăt râuri subţiri cu strălucire de mercur stagnând pe fundul văilor aride ; cer de porţelan opac, lăptos la zenit şi azuriu pe poale… dimineţi albastre şi asfinţituri lungi de aur… amiezi toride cu soare canibalic, răspândind o lumină de calcar peste terase de pietroaie calcinate şi coline joase de ţărână uscată, cu iarbă rară şi săracă, lipită pământului…

S-ar putea întâmpla ca Macedonia să nu fie tocmai aşa cum o zugrăvesc eu. Dar ce-are a face ? Aşa mi-o arată mie acum perspectiva vremii şi, poate, ciuda că mi-am irosit acolo câeva luni din viaţă în captivitate.

De fapt, văzută obiectiv, Macedonia e şi mai urâtă. Munţii ei sunt alocurea ceva mai păroşi decât i-am descris eu ; oraşele sunt şi mai mici, satele şi mai amărâte…

 

Memorile de război ale lui Topârceanu au fost reeditate la Humanitas anul acesta cu o excelentă prefaţă de Daniel Cain care reconstituie contextul istoric corespunzând întâmplărilor relatate. « Tinţari, etnonim pejorativ care îi desemnează pe vlahi (aromâni, meglenoromâni) », este precizat într-o notă din această ediţie în legătură cu « împărăţia ţinţarilor ». Aceasta este unica referinţă, indirectă si chiar problematica poate, la aromâni.

Desigur, stereotipurile cu care se joacă scriitorul ilustrează cu măiestrie « balcanismul » fabricat din exterior pe care Maria Todorova l-a reconstituit şi criticat în cartea sa.

Două observaţii însă.

Primo, român fiind, Topârceanu e şi el balcanic în felul lui si, mai ales, foloseşte stereotipuri similare când evocă în aceleaşi memorii comportamentul compatrioţilor lui.

Secondo, stereotipuri similare stau la baza imaginii despre Aromânii veniţi în România din « Macedonia », provincie hiper-mediatizată în ultimile decenii ale Imperiului otoman, cunoscuţi sub numele de « macedoneni », imagine care se perpetuează până astăzi. Negativă, această imagine alterneaza, în funcţie de context si de intentile celor care o vehiculează, cu aceea pozitivă alimentată de românismul cvazi-fanatic atribuit aromânilor şi, mai rar, cu imaginea construită pornind de la eventualii lor strămoşii romani, greci sau macedoneni.

Extrasul citat figurează la paginile 110-111.


Jul 16 2017

Andamusi gheneralâ, Custantsa, 27.05.2017

Catégorie : Habariadmin @ 4:50 pm

DECLARATSIUNI

Cu itia andamusiljei gheneralâ a Consillui Armânjloru(CA), tsânutâ Custantsa, Rumânia, la 27 di Maiu 2017, cu partitsiparea reprezentantsâloru ditu Rumânia, Albania, R. Makidonia, Sârbia, Frantsa sh Ghermania sh a Consillui Tinirloru Armânji (CTARM), Cumândâsearea Consillui lo apofasea s’da unâ declaratsiuni, acshi cumu yini manghiosu: Lire la suite de “Andamusi gheneralâ, Custantsa, 27.05.2017”


Jul 04 2017

Aromanians are NOT Romanians : discutie pe Facebook

Catégorie : HabariEditeur @ 9:05 am

Sia Sya, Bogdan Rusu, Dinu Popescu (autorul) si editorul articolului “Aromanians are NOT Romanians. Demonstration” au dezbatut pe aceasta tema pe Facebook imediat dupa postarea lui pe 23 iunie 2017. [Cf. http://www.armanami.org/blog/dinu-popescu-aromanians-are-not-romanians-demonstration/#more-1022]

Lire la suite de “Aromanians are NOT Romanians : discutie pe Facebook”


Page suivante »