Pe urmele enigmaticului căpitan Mihuţu şi a poveştilor lui despre istoria şi folclorul Macedoniei şi Epirului consemnate în memorile lui Matila Ghyka am sfârşit prin a mă întreba dacă nu cumva acesta din urmă nu era, pe cale paternă, de origine aromână. Într-un fel, o sugerează el însuşi, atunci când evocă sosirea înaintaşului lui din Epir în ţările române pe la 1770, în aceiaşi perioadă în care a venit şi străstrăbunicul lui Neagu, Trandafir Djuvara. Spre deosebire de majoritatea « compatrioţilor » lor din Balcani, aromânii nu au cum să producă vreo « adeverinţă » certificând existenţa lor în termeni naţionali, motiv pentru care pistele genealogice dau inevitabil loc la quiproquo-uri.
În cronica consacrată cărţii Magdei Stavinschi am semnalat existenta unui articolul de Gigi Orman despre « Cartierul clisurean » din Arhivele Olteniei pe care se baza în bună parte această autoare.
Ana Maria Narti critic de teatru la Contemporanul la sfârsitul anilor ’60, în ajunul instalării în Suedia unde va fi aleasă deputată în Parlament.
Pe tata îl chema Dumitru, obișnuia să semneze Dumitru V. Narti, numele de la mijloc era Virgil. Pe bunica [mamamare] o chema Parascheva, numele de fată Metta. Constantin Narti, Cocea, care a fost diplomat la Praga, era fratele mai mare al tatălui meu, unchiul Cocea, foarte iubit de noi copiii…
O serie de fotografii care “ilustrează” articolul consacrat lui Nicolae Petrasincu pe care îl puteti citi aici : http://www.armanami.org/blog/in-arcanele-ascendentei-lui-nicolae-petrasincu-1925-2016/
Ele au fost postate pentru prima dată în ajunul decesului dânsului.
Bucureşti, 1934, Tipografia « Cultura », str. Câmpineanu, 15, 117 p.
Încercând să-mi fac o idee mai precisă despre Dr. S. Ţovaru, de acum înainte Simeon Ţovaru pentru mine, el îmi apare ca un fel de honnête homme, în limitele desigur ale contextului balcanic si mai ales românesc în care el a evoluat.
„Adevărul e ca fierul roșu; aplicat la vreme, el ustură și doare, dar ajută și vindecă. Vom recomanda deci acest tratament drastic și în chestiunea macedoneană”, scria doctorul Tașcu G. Trifon în broșura publicată în august 1909 cu titlul Congresul românilor otomani ținut la Bitola (Monastir). Observaţia era desigur corectă însă chiar dacă au existat încercări de a urma un asemenea îndemn, timpul a fost prea scurt pentru ca ele să ducă la un rezultat consecvent. Epilogul celor două războaie balcanice, pacea de la Bucureşti din august 1913 a anulat prerogativele armânilor asigurate de statutul de olah milet obţinut în 1905. Două decenii mai târziu, un tratament similar va fi formulat şi argumentat pe larg într-o carte intitulată Problema şcoalei româneşti din Balcani. Născut la Malovishte ca şi Taşcu G. Trifon, tot medic şi el, autorul cărţii, S. Ţovaru proceda la rândul lui la o critică « usturătoare şi dureroasă » a politicii statului român în Balcani şi a celor care au aplicat-o la faţa locului în domeniul cheie al învăţământului.
Pornind de la o amplă documentaţie şi de la surse epistolare inedite, Magda Stavinschi a publicat o monografie intitulată Nicolae Coculescu, o viaţă printre stele, care grupează diverse date interesante despre ascendenţii aromâni ai acestui personaj bine cunoscut în vremea sa (1866-1952), fondator al Observatorului astronomic din Bucureşti, partizan al adoptării calendarului gregorian în România, fruntaş liberal şi, printre altele, « papist » – s-a convertit “oficial” în 1925 la catolicism sub influenţa monseniorului Ghika.
Ana Maria Narti, critic de teatru la Contemporanul, la sfârsitul anilor ’60 în ajunul instalării în Suedia unde va fi aleasă deputată în Parlament.
Pe tata îl chema Dumitru, obișnuia să semneze Dumitru V. Narti, numele de la mijloc era Virgil. Pe bunica [mamamare] o chema Parascheva, numele de fată Metta. Constantin Narti, Cocea, care a fost diplomat la Praga, era fratele mai mare al tatălui meu, unchiul Cocea, foarte iubit de noi copiii…
Comunicatul trimis pe 8 martie în limba româna urmat de traducerea în engleza si franceza. Pe 9 martie, Comisia juridica a emis un aviz defavorabil (http://www.cdep.ro/comisii/juridica/pdf/2020/av045.pdf). Aceast nu are însa legatura cu votul. Daca in plen se voteaza, legea trece chiar daca are avize negative de la comisii.
Primii aromâni au venit în Slobozia în jurul anului 1940 din Cadrilaterul romanesc. În primii ani, pentru ei aceste locuri constituiau mai mult un traseu de tranzit către Tulcea și Constanța, dar dupa anul 1953 au început să se stabilească și aici, proces care s-a încheiat în jurul anului 1960.
