Oct 30

Venizelos şi Vaida-Voevod despre « repatrierea » armânilor din Grecia (1920)

Catégorie : Habari/NewsEditeur @ 12:17 pm

Chiar înainte de a fi pusă în aplicare cu ocazia colonizarii armânilor în Cadrilater (1925-1932), soluţia « repatrierii » în România a armânilor din Grecia avea agrementul atât al statului roman cât şi al statului elen, sugerează discuţiile purtate de premierul grec Venizelos cu Vaida-Voevod la începutul anului 1920 raportate de omul politic român în Memorile sale.

Cine a decis colonizarea armânilor în Cadrilaterului ?

Deseori se pune accentul în România pe rolul jucat de unii fruntaşi armâni, motivaţi de discriminările suferite pe plan politic de semenii lor cu simţăminte naţionale pro-româneşti sau reticenţi faţă de naţionalismul tot mai agresiv grec, bulgar, sârbesc, etc., pe de o parte, şi de presiunile economice consecutive schimburilor de populaţie de după primul război mondial după instalarea creştinilor de rit grec din Turcia în regiuni precum Macedonia locuite de armâni, pe de alta parte. Incontestabile, aceste discriminări şi presiuni au jucat totuşi un rol limitat şi nu trebuie pierdut din vedere că doar o mică parte dintre armâni a plecat cu această ocazie, şi nu toţi din aceleaşi motive.

S-a vorbit mai puţin în schimb despre rolul oamenilor politici români în decizia privind venirea coloniştilor armâni. Documentul care urmează conţine două indicaţii preţioase. Pe de o parte, oamenii politici români păreau a fi conştienţi de responsabilitatea lor în abandonarea de către statul român a exigenţelor sale privind respectul drepturilor culturale şi politice ale armânilor din statele balcanice cu ocazia semnării Tratatului de pace de la Bucureşti în august 1913. Mai mult decât atât, ei aveau mai de mult în vedere ideea unei « soluţii » a problemei macedo-române prin organizarea unei eventuale « repatrieri » a armânilor care o doreau. Pe de altă parte, şi acest aspect este rar abordat, statul grecesc nu era neapărat ostil unei soluţii de acest tip. În alte cuvinte, chiar înainte de a fi pusă în aplicare cu ocazia colonizarii armânilor în Cadrilater (1925-1932), soluţia « repatrierii » convenea celor două părţi care erau doritoare în aceeaşi măsură de stabilirea unor relaţii echilibrate între statul român şi elen.

Pasajul care urmează este extras din Memorile lui Alexandru Vaida-Voevod (1872-1950)[1]. Prim ministru între decembrie 1919 şi martie 1920, a venit în mai multe rânduri la Paris şi la Londra pentru a semna Tratatele de pace si Tratatul Minorităţilor. Cu această ocazie el l-a întâlnit pe premierul grec Elefterios Venizelos (1864-1936). Considerat drept fondatorul Greciei moderne, acesta fusese cosemnatar al Tratatului semnat la Bucureşti în august 1913. Întâlnirea a avut probabil loc în ianuarie-februarie 1920, data exactă nefiind precizată de autorul memorilor.

“…Problema macedo-română era pe cale bună să fie rezolvată satisfăcător. Venizelos sosind la Londra, mă vizită. După ce s-au discutat diverse chestiuni de actualitate am deschis conversatia asupra macedo-românilor. Voi căuta să redau, cât mai fidel, dialogul nostru :

– Cum D-voastră repatriaţi grecii refugiaţi şi astfel păşunile din Valea Vardarului nu vor mai putea fi folosite de turmele macedo-românilor, comune întregi de-ale conţionalilor noştri caută să fie colonizate în România. Pe de altă parte, tranşeele din război au trecut, de multe ori, astfel încât populaţiei satelor a fost silită să plece. Si, din aceasta, o parte doreşte să se stabilască la noi în ţară.

Mi-aş permite să Vă fac o propunere concretă ca bază de discuţie, pentru definitiva aranjare a problemei macedo-române. Cred că este în interesul ambelor ţări şi naţiuni ca acest singur litigiu vechi şi dureros să fie rezolvat definitiv. În acest scop să se instituie o comisie greco-română pentru evaluarea averilor acelora care ar dori să imigreze la noi spre a fi despăguviţi de statul român. Statul grec nu va avea de a face cu particularii emigraţi ci ar face decontarea cu statul român.

Aceia însă dintre macedo-români care nu ar dori să se repatrieze, să primească dreptul de a-şi susţine şcoli şi biserici, şi de a beneficia de limba lor, chiar în dezbaterile Consiliului comunal. Aceste drepturi ne-au fost recunoscute de guvernele ostile din Ungaria chiar şi în timpul celui mai exagerat şovinism[2]. (Aceasta a fost esenţa expunerii mele, ilustrată cu invocări şi exemple.)

– Sunt de acord cu D-ta că trebuie să aranjăm chestia cuţo-valahă. Am impresia că propunerea D-tale oferă posibilitatea să o traducem în practică. Întrebuinţarea ca limbă de instrucţie, în şcolile primare, am admis-o şi în trecut. Nu înţeleg chestia cu limba de dezbatere în Consiliul comunal.

– Vorbind între ei şi în limba lor, e firesc să dezbată agendele comunale tot în această limbă în care se pot exprima mai precis. Procesele verbale şi actele pentru aurtorităţile superioare s-ar redacta în limba greacă.

– Aceasta s-ar putea admite, în fine, sunt convins că vom găsi soluţia, deşi, să-ţi mărturisesc, aş regreta foarte mult emigrarea cuţo-valahilor. E un popor deosebit de talentat. Ei au dat Greciei o mulţime de artişti, comercianţi, industriaşi de frunte. Apoi avocaţi, medici şi alţi intelectuali distinşi. Dintre bărbaţii noştri politici şi dintre membrii corpului diplomatic grec, sunt mulţi inşi de origine cuţo-valahă.. De exemplu şi dintre cei mai eminenţi colaboratori ai mei sunt cuţo-valahi (a înşirat mai multe nume dintre care mie abia unu-doi îmi erau cunoscuţi.) Emigrând neamurile lor, Grecia ar suferi o reală pierdere pe viitor ; totuşi va trebui să ajungem la o o înţelegere. Oricât aş regreta, mă consolez cu faptul că între România şi Grecia a existat şi în trecut o o reciprocitate în privinţa asta. Noi am beneficiat, în viaţa de stat, de energiile şi priceperile cuţo-valahilor, la D-voastră în schimb, au fost asimilaţi nenumăraţi greci. Între alţii, membrii corpului D-voastră diplomatic sunt în majoritate de origine greacă. : Pherekydes, Diamandy, Germany, Philodor, Myrilenys, etc. Asa ne-am compensat reciproc…

Nicolas Trifon, octombrie 2017

[1] Alexandru Vaida Voevod, Memorii, vol. II, ed. Alexandru Serban, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1995, p. 70-71.

[2] Membru al Partidului naţional român, A. Vaida-Voevod a fost deputat în Parlamentul de la Budapesta între 1905 şi 1918.

6 réponses à “Venizelos şi Vaida-Voevod despre « repatrierea » armânilor din Grecia (1920)”

  1. Albanofil a dit :

    Armâna e limba, nu dialect. Diferențele lexicale, gramaticale etc. dintre armana si asa-zisa dacoromana sunt mai mari decât cele dintre belarusa/bielorusa si rusyna sau belarusa si rusa, ba chiar si decât cele dintre rusyna si rusa. Precizări: 1. armâna din Romania e profund influentata de romana si nu poate servi drept termen de comparatie, ma refer la armâna “adevărata” din sudul Balcanilor; 2. Prin rusyna se înțelege rusyna din Ucraina, foarte similara cu ucraineana si considerata de lingviștii ucraineni dialect ucrainean. Nu ma refer la rusyna din Slovacia sau Serbia. Lexicul comun al belarusei si ucrainenei este de 84%, este deci foarte probabil ca si cel al belarusei si rusynei din Ucraina sa fie aproape de 80%. Lexicul comun armânei sud-balcanice si romanei este probabil sub 60%; 3. Atât bielorusa cat si rusyna au numele provenit de la radicalul “rus-“, bielorusa însemnând limba rus’ alba, nu rusa alba. Ambele limbi (plus rusa/velicorusa si ucraineana) provin dintr-o proto-limba comuna, limba rus’ veche, numita si slava orientala veche, limba statului medieval kievean (greșit numit in românește Rusia kieveana). In engleza acesta se numește Kievan Rus’, nu Kievan Russia. Chiar si pentru limba acestui stat s-a propus numele de Rusian sau Old Rusian, cu un singur “s”, pentru a se evita confuzia cu Russian. A se vedea si înlocuirea numelui Byelorussian cu mai noul Belarusian, ultimul tot cu un singur s; 4. Exista deci dublul precedent al belarusei si rusynei, aproape unanim considerate limbi diferite care nu numai ca sunt mai asemănătoare intre ele ca armâna cu romana dar au si numele provenit din același radical (rus-), la fel ca armâna si romana (din latina ” (lingua) romana”), făcând desigur abstracție de epitetul de “alba” din compoziția numelui belarusei; 5. Pe rusește belarusa se numeste/traduce “rusa alba”, vechea slava de est ((Old) Rusian) ” rusa veche”. Doar numele rusynei nu se traduce cu un cuvânt compus al cărui element constitutiv sa fie “rusa”. In ucraineana si belarusa acest lucru nu se întâmpla, existând forme similare dar totuși diferite pentru ” rusa”, “belarusa”, ” limba rus’ veche” si “rusyna”. Doar numele limbii rus’ vechi si al belarusei, adjectiv compus are acelasi element de baza, de ex in ucraineana: davnorus’ka mova si respectiv belorus’ka mova, dar si aici se evita confuzia: slava veche orientala nu e numita ” belarusa veche”, deoarece ar trebui sa se numească “davnobelorus’ka mova”, un astfel de termen neexistand. Naționalismul rusesc reiese tocmai din aceasta terminologie, la fel ca si cel romanesc. De aceea sunt greșiți termenii cu care operează “lingvistii” “dacoromâni”: meglenoromâna , istroromâna, protoromână si Macedo-română; 6. Ca sa nu se dea apa la moara ” lingvistilor ” români trebuie limitate la maximum împrumuturile din româna. Daca nu se pot găsi cuvinte cu etimologie romanica, greco-latina savanta sau latina diferite de corespondentele lor românești in nicio limba romanica trebuie împrumutat cuvântul respectiv din greaca. Din ex in loc de a se folosi cuvântul romanesc lingvistica se poate împrumuta din italiana glotologie (adaptat fonetic si ortografic limbii aromâne). In loc de garaj se poate lua din italiana autorimesa (care s-ar traduce in romana ca remiza auto, de mașini).

  2. Albanofil a dit :

    Aproape toti lingvistii slavisti sunt de acord ca exista 2 limbi sorabe, una fiind mai apropiata de poloneza, cealalta de ceha. Nu stiu daca vorbitorii de soraba inferioara/de jos (Lower Sorbian) se considera a fi parte a aceluiasi etnos cu cei vorbitori de soraba superioara/de sus. Oricum limbile sunt considerate de lingvisti ca fiind diferite. Soraba se mai numeste si sarba luzaciana, deci exista 3 limbi diferite sarba, soraba de sus si de jos si posibil doar 2 etnii diferite, sarba si soraba. “Argumentul” ca “roma^n” s-ar traduce in aromana prin “arman, raman”, nefiind vorba decat de variante dialectale ale aceluiasi cuvant (provenit din latinescul “romanus”), adica armana nu e limba, ci dialect, iar armanii nu exista ca etnie diferita de cea romaneasca este infirmat de faptul ca si cuvantul sarbesc “srbi” (=sarbi) s-ar traduce prin “serby” si respectiv, “serbja/serbjo” in cele 2 limbi sorabe, ceea ce nu inseamna ca sarbii si sorabii sunt acelasi popor. Alt exemplu: sloven (slovenec in slovena) si slovac (Slovák in slovaca) sunt acelasi cuvant si inseamna “slav”, “-ec” si “-ák” nefiind decat doua sufixe slave (care exista si in romana: targovet, rusnac etc.). Slovenii isi numesc limba “slovenski jezik” iar slovacii “slovenský jazyk”.

  3. Albanofil a dit :

    Chestiunea cu recunoasterea minoritatii nationale aromane e simpla: in Rusia este recunoscuta minoritatea belarusa, in Belarus este recunoscuta minoritatea rusa. Daca asa ceva se poate in tari dictatoriale precum Rusia si Belarus de ce nu s-ar putea recunoaste minoritatea aromana intr-o tara ne-dictatoriala ca Romania? Academia Rusa de Stiinte recunoaste ca limbi diferite de rusa nu numai ucraineana si belarusa ci si rusyna. Chiar si in timpul Uniunii Sovietice ucrainenii si belarusii aveau acelasi statut ca rusii, lituanienii, letonii etc., adica legal existau 15 republici unionale egale in drepturi (cel putin in teorie).

  4. Albanofil a dit :

    Pe teritoriul ilir ar fi putut aparea prin latinizare 2 sau mai multe limbi romanice: dalmata si asa-zisa proto-romana (pe substratul celtic al Frantei au aparut franceza si provensala).
    S-ar putea ca numele italian al orasului albanez Durres (DurraZZo, pronuntat Durrațțo) sa provina din “proto-romana”, nu din albaneza sau dalmata sau alta limba romanica disparuta mai devreme decat dalmata (presupusa a fi existat si din care albaneza se pare ca a preluat cele mai multe cuvinte romanice vechi). Numelui latin Dyrrachium i-ar corespunde in “proto-romana” Duraț (braț vine de la brachium, față de la facia, varianta a lui facies). De comparat si cu alb. roSe = rom. rață, alb. kurSej (a economisi) = rom. a cruța (asemanarea de sens e evidenta).

  5. Albanofil a dit :

    Pentru pronuntarea latina “u” a lui “y” grecesc de comparat cu latin. stylus, rom. stur, aromanescul stur/sturu, albanezul shtylle, paleo-greaca stylos; romanescul (in) jur, latin. gyrus, greaca veche gyros.
    Se pare ca e vorba de imprumuturi tarzii din albaneza (limba de substrat a “proto-romanei”, indiferent ca e ilira sau traca), deoarece in albaneza fonemul s apare mai tarziu decat sh (pronuntat si scris ca in engleza).
    De asemenea alb. paster = curat, tot cu “s”, nu cu “sh”, verb pastroj = a curata, rom. a pastra (sensul initial e cel albanez, cand cureti un lucru il si pastrezi/conservi), bulgara pastri (cu sensul romanesc), bulgara macedoneana pastra (loc ascuns, ascunzatoare), pastri (a pastra, a economisi), pastri se (a se feri/pazi de), rom. pastru, cuvinte asemanatoare exista si in neogreaca si aromana. Cuvantul nu e atestat in greaca veche, nici nu e slav, rezulta ca e albanez. Varianta aromana spastrescu, spastrire e tot din albanez unde exista si spastroj. De altfel prefixul s- in albaneza e frecvent: (s)perdredh = a rasuci.

  6. Albanofil a dit :

    Dupa cum românii nu sunt romanii din antichitate (cetateni multietnici ai Imperiului Roman) si nici, in sens restrans, locuitori ai Romei (valabil si pentru aromâni), tot asa nici ladinii din Elvetia nu sunt latinii din antichitate (locuitorii originari mono-etnici ai Latium-ului). Primii (românii si aromânii) au pastrat etnonimul “Romanus” si ca glotonim, in timp ce ultimii (ladinii) au pastrat glotonimul antic si ca etnonim.

    S-ar putea include şi comparaţia cu limba ladină vs. limba “proto-ladină”, adică latina. La început limba latină era doar limba latinilor, a locuitorilor din Latium, deci la început “latinus, -a, -um” a fost şi glotonim şi etnonim (referindu-se doar la limba şi etnos-ul latin), aşa cum este acum ladin (trecem peste faptul că nu ştiu exact cum se zice ladini în limba ladină, adică endonimul lor. Se pare că auto-glotonimul lor este “ladin”). Abia mai târziu limba latină a devenit limba mai multor etnos-uri, grupate sub numele de “cetăţeni romani” (nu români desigur). Plecând de la ipoteza că “rumân” e mai “vechi” decât “armân”/”rămăn” (dpdv lingvistic), coroborată cu faptul că ladina e singura limbă romanică care păstrează glotonimul “latina” (într-o formă uşor modificată) s-ar putea trage concluzia că toate limbile romanice sunt dialecte istorice ale ladinei, altfel spus, dialecte ale “proto-ladinei/ladinei comune/stră-ladinei” (adică ale latinei). Aromâna păstrează şi ea glotonimul “romanus, -a, -um” dar în două forme ulterioare cuvântului românesc “rumân”, deci româna “are prioritate”, aromâna “fiind” un dialect “protoromân”. Ladina are şi ea prioritate, fiind singura care a moştenit glotonimul latinilor. Sper că e clară acum analogia.
    Meglenita şi istriana nu sunt nici măcar aşa de norocoase că aromâna, deci sunt şi ele dialecte ale “protoromânei”.

Laisser une réponse