Jul 04

Leonidas Embirikos : Există poezie armânească? Întrebare retorică… 

Catégorie : Habari/NewsEditeur @ 6:17 am

Cuvânt rostit de antropologul Leonidas Embirikos la seara de poezie în doua limbi, armână si greacă, « Pricunushteari ti poezia armânească », care a avut loc la Atena, pe 22 martie 2014.

Există poezie armănească? 

Întrebare retorică…

Ce este poezia armânească?

Poetii armâni scriu în toate limbile din Balcan, 

însă, în acelaşi timp, şi în limba maternă armâna.

Poezia şi literatura lor se împleteste cu creaţia lor ontologicală shi arhetipală.

În ontologia armânească, Odiseu îi înghite pe Ahile.

Poemele lor se pot clasifica între nostalgia pentru Itaca şi aventurile lui

Odiseu.

În care model o putem plasa literatura armânească?

Oare este o literatură scrisă în mai multe limbi? 

Oare este o literatură scrisă numai în limba maternă?

Ciudat/straniu lucru, când au scris în alte limbi, armânii nu au părăsit cultura lor.

 Aici, seamănă cu evreii.

Există o bogată poezie “eroică“ („giunami“) scrisă de armâni în greceşte,

precum şi poezie nostalgică scrisă în albaneză.

Ca exemplu, Costa Cristali este la fel armân 

precum şi poetul de limbă armânească, Nushi Tulliu.

Însă, aceasta este literatura armânilor, şi nu literatură armânească –

aceasta este numai cea scrisă în armână.

Simbolic privind, limba armânească este pentru armâni ITACA.

Încă de la începuturi, poezia armânească, la fel ca şi cea grecească, 

a fost în contopire cu cântecul.

“Corlu” (hora) este arta arhaică armânească, unde se creează simbioza

poezie-cântec-dans.

Cuvântulu “coru” în găsim în poezia lui Horatiu, însă, 

cum menţiona învătaţul armân Tache Papahagi, 

acest cuvânt vine din limba greacă, cu primul sens.

Într-adevăr, aici găsim rădăcina simbiozei clasice greco-romane.

Poeţii armâni au început să scrie poezie modernă în limba lor, armânească,

în acelaşi timp cu alţii poeţi din Balcan, în sec al 19-lea, 

însă rădăcinile lor sunt mult mai vechi si coboară până la Horatiu – marele classic latin.

Poezia modernă s-a născut în vremea romantismului european, 

la fel ca toate celelalte din Balcan, 

care preamăresc folclorul, obiceiurile, felul de viată traditional.

Sunt poeti, precum Yioryi Murnu şi Marcu Beza, care sunt poligloţi. Murnu

a tradus genial “Iliada” şi “Odiseea”, tragediile greceşti 

şi poezia unor poeti europeni precum Hölderlin si Rainer Maria Rilke.

Tot Murnu a modernizat forma poeziei moderne în armână.

Există poeti care sunt nostalgici, altii moderni, alţii novatori.

În scop didactic, îi vom împărţi în trei generaţii :

– generatia clasică – până la 1900,

-generaţia neo-traditsională şi modernă – până după cel de-al Doilea Război mondial 

– generatia celor născuţi după Război.

Unii poeţi, dintre cei contemporani, sunt neotradiţionali, alţii neomoderni.

Există şi avangardişti. Însă, ciudat, aceştia din urmă se-ntorc la acea

vână universală din cultura armânească, la acele exemple de stilistică

universal recunoscute.

Poeţii valoroşi de azi ne transmit însă ceva mai mult : drama istorică şi

viaţa armânilor care este, în acelaşi timp, drama Tuturor oamenilor.

Vom asculta în seara aceasta şase poeţi din generaţia actuală.

Universul lor poetic descrie nostalgia pentru zorile timpului patriarhal,

pentru o geografie spiritualã. 

Un univers plin de Disperare care contemplă Apocalipsa.

Universul lor (al poetilor!) este sfăşiat între Disperare şi Sperantă.

Acest text figurează în aromână şi greacă cu titlul Disperare şi Sperantă ca introducere la Exarhu, Yioryi al’ (Ed.), Iorgoveanu-Mantsu, Kira (Ed.), Avigljitori di zboarâ : 12 poets armânji di adzâ, proloyu Leonidas Embiricos, Thessalonique, 2019, 430 p. (Editie bilingvă)

Laisser une réponse