Sep 10

Dezbatere cu ocazia Zilelor culturii aromâne, editia 8-10 septembrie 2017

Catégorie : HabariEditeur @ 6:46 am

Fara Armãneascã ditu Romãnii andreadzi Custantsa XII-a editsii a eventului numa “Dzãlili a Culturãljei Armãneascã”, tu 8,9,10-li di Yismaciunj. Moabete : Vasile Dimaca, Nicolas Trifon, Goran Pushuticlu si Kira Mantu

Nicolas Trifon (06.09.2017, ora 23)

Scrisoare deschisa domnului Vasile Dimaca

Stimate domn,

Pentru început ţin să mă scuz pentru răspunsul tardiv. Pe moment, când mi-aţi dat cartea, acum câteva luni, am rasfoit-o, doar acum am citit-o, astăzi am terminat-o. Ma refer la Realitati si controverse din viata aromânilor Ex Ponto, 2010.

Fără discuţie, iniţiativa dumneavoastră este bine venită.

Pe mai multe puncte, sunt de acord cu concluziile dumneavoastră, practic mai ales în prima parte a cărţii, fie că este vorba de « preistoria » armânilor fie că este vorba de mania unora de a vedea acolo unde te astepţi mai puţin origini aromâne si de alte exagerari. Cum a-ţi putut vedea, personal, de la bun început (primăvara 2007), am criticat fanteziile generate de speculaţiile lui Branislav Stefanovski, Ioan Cardula, samd, atrăgând atenţia asupra inconvenientelor pe care ele le generau atât pe plan intelectual cât şi practic, în raporturile cu celelalte popoare din Balcani şi mai ales cu structurile europeene. Argumentele aduse cu această ocazie în mai multe publicaţii disponibile, inclusiv o scrisoare deschisă adresată promotorilor denumirii « makedonarmâni », nu au primit nici un răspuns până în ziua de azi. Aparent, o schimbare a intervenit recent, vom vedea cu timpul ce ecouri va avea. Cf. http://www.armanami.org/…/andamusi-ghenerala-custantsa-27…/…

Suntem deci în mare de acord pentru preistorie.

Cât depre istorie, istoria recenta, colonizarea Cadrilaterului, dumneavostra precizati în

comentariul de la p. 100 : « ei (armânii) nu au fost influentati în nici un fel de statul român ». Fiind vorba de o decizie de o asemenea anvergura, nu vi se pare cam usuratic sa puneti pe acelasi plan initiativele câtorva notabili locali, reprezentativi sau nu pentru cei în numele carora vorbeau, si hotarârile unui stat care dupa ce timp de o jumatate de secol s-a prezentat drept protectorul armânilor schimba deodata totalemente pozitia atunci când interesul îi dicteaza o alta solutie, ma refer la pacea de la Bucuresti din august 1913.

In fine, lucrurile se complica când ne apropiem de problemele legate de armânii zilelor noastre.
De fapt, retrospectiv, o afirmaţie incorectă a dumneavoastră din Cuvânt înainte (p. 5) anunţă destul de clar caracterul simplist şi tendenţios al concluziilor si comentarilor care figurează în diferitele capitole care urmează. Iat-o:
« De fapt, discuţiile reprezentau la scară redusă acele mari controverse apărute între reprezentanţii Societatii de cultura macedoromâna, care susţin ideea că aromânii reprezintă ramura subdunăreană a poporului român şi cei de la Comunitatea aromânilor din România care se declară a fi urmaşii anticilor macedoneni, şi, nesocotindu-se români, au solicitat statutul de minoritate etnica în România. »
Citaţi în carte o grămadă de cărţi şi articole, cum oare nu v-a trecut prin cap să vă uitaţi la documentele care au precedat si acompaniat cererea depusă de Comunitatea aromânilor din România privind acordarea statului de minoritate naţională aromânilor din România si discutiile publice care au avut loc pe aceasta tema. De unde până unde toţi cei favorabili acestui demers erau partizanii unor asemenea teorii ? Spre exemplu, îl citaţi pe Gica, mă citaţi, n-aţi observat că eram de acord cu demersul respectiv atunci, în 2005, ca si acum, în ciuda rezervelor pe care noi, si nu numai noi, putem sa le avem. E adevărat că puţin după aceea, având în vedere reacţia agresiva a statului român şi a celor frustraţi de noua dinamică culturală din cadrul lumii armâneşti din România, fanteziile privind antichitatea macedoneană, cultul lui Alexandru, pelasgii, samd au căpătat o pondere tot mai mare. Aceasta este desigur regretabil, însă nu justfică în nici un moment afirmaţia dumneavoastră care tinde să discalifice din start pe toţi cei care nu sunt de acord cu poziţia oficială a statului român concepute si puse in circulatie acum mai bine de un secol asupra limbii şi culturii armânilor din sud-estul european.
Faptul că dumneavoastră pledaţi în nenumărate rânduri contra diviziunii lumii armâneşti vă onorează. Citind atent « concluziile » privind dialectul/limba, ţara-mamă, samd, nu poţi în schimb să nu te întrebi dacă nu cumva funcţia unei aemenea posturi morale nu este aceea de a masca o poziţie politică destul de clară, aceea oficială în România, împărtăşită întradevar si de unii aromâni tot asa cum şi în Grecia atâţi aromâni plebiscitează poziţia oficială a statului lor. Diferenta este ca acolo ei sunt greci, aici români.
Nu cred ca e nevoie sa reargumentez critica pozitilor greceşti sau româneşti privind armânii. În schimb, personal, şi sper că nu e numai o poziţie personală, ţin să răspund pozitiv la rândul meu invitaţiei dumneavoastră la dialog în măsura în care se poate ajunge la un compromis. Un bun punct de plecare ar fi chestiunea învăţării limbii şi culturii armâne în cadrul şcolar în condiţiile actuale. O evocaţi la p. 156-161. O dezbatere mai largă pe această temă, lasând la o parte chestiunea statutului de minoritate nationala, mi se pare indispensabilă. Una dintre întrebarile la care astept un raspuns este : credeti posibile progrese în acest domeniu în contextul presiunilor repetate pe tema « aromânii sunt români », în România dar si în Republica Macedonia sau Albania si, mâine poimîne, în Grecia, daca ne referim la pozitia adoptata de ministrul delegat pentru relatia cu românii de pretutindeni ?
Nicolas Trifon (6.09.2017)

 

Vasile Dimaca (8.09.2017, ora 15)

Stimate domnule Nicolas Trifon,
Vă mulțumesc pentru opiniile exprimate, inclusiv pentru cele în care ne aflăm pe poziții divergente. Nu am pretenția că afirmațiile mele sunt infailibile. Intenția a fost să scriu o carte de „popularizare” destinată tinerilor care au citit mai puțin. Deși am prezentat și opiniile mele, i-am indemnat să-și formeze propriile convingeri. Ulterior am realizat că este necesar ca această carte să fie cunoscută și de specialiști, pentru a fi exprimate și opinii critice.

Vă mărturisesc că am scris cartea din dorința de a nu-i mai vedea divizați pe armânii din România. Nu este bine ca ei să se dușmănească și nu este cazul să explic aici de ce nu este bine. Cauzele divizării pot fi clasificate în:
I.Divergențe majore:
1.Cererea statutului de etnie minoritară în România a provocat dezbinarea. Unii își doresc să fie minoritari, dar sunt destui și cei care refuză. Cei mai mulți au dorit să fie minoritari pentru că se considerau macedoneni. Printre „minoritari”, erau foarte puțini cei care se considerau numai armâni. Recunosc, este eroarea mea că nu i-am menționat și pe ei. Cât privește „fanteziile” despre care vorbiți, nu se știe ce a fost mai întâi, precum povestea cu oul sau găina. În carte am prezentat problema pe parcursul a 20 pagini. Pe scurt, am avut în vedere că: (i) Recomandarea 1333 se referă la statele din Balcani „unde suntem autohtoni” (p.149). nu și în România, Germania etc, țări in care armânii au venit de bună voie; (ii) opinia exprimată de Matilda Caragiu Marioțeanu: „A legaliza o comunitate aromânească minoritară în România, astăzi, ar constitui cea mai mare absurditate a istoriei contemporane a aromânilor” (p.152); (iii) chiar Vasile Barba a afirmat că „trebuie să-mi pun speranţele tot în România. Ea este, dacă nu patria noastră natală…, singura noastră patrie pe acest pământ” (p.153). Dacă ne declarăm minoritari, ce interes ar avea România să ne mai ajute? Ni se va acorda acea indemnizație cuvenită minoritarilor, dar care nu s-a dovedit a fi suficientă pentru rezolvarea problemelor. Sunt multe alte argumente, dar am lăsat la final pe cea mai importantă: problema învățământului în limba armână. Consider că nu se poate „organiza un învățământ obligatoriu, deoarece nu există acel instrument prin care toți copiii să fie obligați să-l frecventeze” . Pentru aceasta, este nevoie de un stat. (p.157). Rămâne varianta învățământului facultativ „dar pentru organizarea unui învățământ facultativ nu este necesar statutul de etnie minoritară, dovadă că există deja aprobarea Ministerul Învățământului, pentru organizarea acestor cursuri opționale” (p.159). Numai că rezultatele nu sunt mulțumitoare. La cursuri se pregătesc mai mult spectacole folclorice. Și dacă este facultativ, nu există nici control. Avem exemplul organizării învățământului din Republica Macedonia, unde există statutul de națiune minoritară, dar rezultatele sunt mediocre. Elevii vor prefera învățământul în limba română cu dascăli mai bine pregătiți. Asta nu înseamnă că nu trebuie să se organizeze și învățământul în limba armână, chiar dacă mai puțini, tot vor fi și copii care vor frecventa cursurile. Dacă armânii vor fi uniți, rezultatele vor fi mai bune. Repet: pentru aceasta nu este necesar statutul de etnie minoritară. Armânii trebuie să fie minoritari numai în Balcani.
2.Adoptarea endonimului makedonarmân de către o parte a armânilor a mai pus paie pe foc care au întreținut dezbinarea. Suntem armâni, nu macedoneni. Mă bucur să constat că în această problemă avem aceleași opinii și că se intenționează să se revină la numele armân.
II.Cauze négociable
Sunt adeptul dialogului. Îmi exprim speranța că dacă s-ar renunța la cererea de minoritate, se vor putea obține progrese, chiar dacă vor mai rămâne și extremiști de ambele părți. Cel puțin să încercăm. Cu siguranță vor fi atrași și cei care azi sunt indiferenți, care nu sunt interesați deloc de problema armânească, deoarece îi văd pe armâni divizați.. Credeți-mă sunt mulți. Și Societatea de Cultură Macedo-Română va fi nevoită să renunțe la ideea de a-i face români pe vlahii din Balcani. Statul român nu-i va face români cu forța, chiar dacă i-a nominalizat ca „români de pretutindeni” și pe armâni. Dacă cei veniți în România se consideră și români, cei din Grecia, Macedonia, nu au nici o legătură cu dacoromânii. Se vor convinge. Să analizăm câteva dintre divergențe minore:
1.Am afirmat că armânii au colonizat Cadrilaterul la cererea lor, din motive economice. Mă bazez pe afirmațiile bunicilor și părinților care au acceptat să vină în România dupa ce, mai înainte, au văzut la fața locului condițiile existente. Nu că au fost lămuriți de către notabilii locali. Unii au plecat în America, Australia, după cum alții au ales să rămână pe loc. „Este adevărat că și România a avut interes să-i aducă, altfel nu ar fi aprobat colonizarea, dar inițiativa a aparținut, exclusiv, aromânilor” (p.100). Este adevărat că România nu i-a ajutat pe armâni la 1913, dar nu a depins numai de ea. Cum era să renunțe statele balcanice, din moment ce au luptat cu arma în mână? Și astăzi România nu-i poate ajuta pe românii timoceni sau pe cei din Ucraina. Oricum, opiniile diferite nu constitue un motiv de divergență.

2.Falsa problemă limbă sau dialect. Dacă unii lingviștii definesc armâna limbă iar alții dialect, să-i lăsăm pe ei să se dueleze între ei. Armânii simpli știu că au o limbă pe care o vorbesc, dar nu trebuie să ne supărăm dacă un armân spune că este dialect. Trebuie să fim toleranți. Important este ca armâna să fie salvată „Dacă nu va fi salvată nu va fi, în niciun caz, datorită faptului că unii o consideră dialect” (p.131). Gândind astfel, se poate negocia.
3.Și scrierea se poate negocia. Cea mai bună soluție este tot cale toleranței; fiecare să fie lăsat să scrie cum dorește. Elevilor li se pot explica ambele scrieri. Trebuie să admitem că apar și diferențe de scriere de la un stat la altul. În condițiile în care nu există o instituție care să poată impune o anumită scriere, fiecare va scrie cum consideră el că este bine. Se vede pe net.
4.Este necesar ca, în România, să se accepte atât etnonimul armân, cât și cel de aromân (varianta românizată), așa cum în Franța armânilor li se spune aroumain, nu armân. „În convorbirile dintre armâni și în scrierea în limba armânească, etnonimul aromân trebuie evitat, urmând să fie folosit numai în relația cu românii sau atunci când se scrie în limba română, adică se scrie și pentru români” (p.120). Nu putem condamna pe cineva care mai spune aromân, deoarece ar trebui să-i condamnăm pe toți învățații noștri din trecut. Unii chiar afirmau cu mândrie că sunt români.
5.Am observat că nu agreați ideea pe care am exprimat-o în legătură cu necesitatea unei patrii-mamă, dar noi, aici, avem nevoie de România și de limba română, tot așa cum cei din Balcani au nevoie de Grecia, Albania etc. Trebuie să recunoaștem că România a făcut și bine armânilor.
Sunt multe alte probleme de negociat, dar mă opresc. Vă doresc numai bine :
P.S. Cei care nu au cartea și doresc s-o consulte, o găsesc pe domeniul dimacavasile,ro

 

Nicolas Trifon (8.09.2017, ora 17)

Multumesc pt raspunsul prompt.
Pentru a avea o idee si a adopta o pozitie, putin conteaza cred daca esti specialist sau nu în masura în care ramâi în limitele simtului comun, sau bunului simt, însa fara conotatii morale.
Pozitia mea, e urmatoarea :
Nimeni nu-si doreste sa fie minoritar de dragul de a fi minoritar ci pornind de la constatarea ca în statele care recunosc minoritatile, cum e cazul României, a capata statutul de minoritate nationala este modalitatea cea mai sigura pt a obtine mijoacele institutionale necesare mentinerii unei limbi mai putin raspandita a carei vorbitori sunt mai putin numerosi si a caror cultura si istorie au desigur puncte comune cu majoritatea concetatenilor lor, mai ales azi si în timpurile recente dar prezinta si diferente. In masura în care exista alte posibilitati de a obtine aceste mijloace institutionale, de ce nu. În Franta nu exista minoritati nationale, statul e acela al tuturor cetatenilor francezi. Totusi in ultimii 40 de ani prin descentralizare si regionalizarea impusa de noul curs european, bretonii, occitanii, alsacienii, corsicanii, pot obtine sustinerea necesara de la stat pentru a îsi cultiva limba si traditile specifice. Ba mai mult, « comunitati minoritare precum armenii, sositi în Franta în anii 1920, ca urmare a pogromurile din Turcia, benficiaza si ei de scoli si asociatii specifice spriinite de statul franceze. Pt România, n-am nicio încredere, pentru simplu motiv ca presiunea natiunii române, în sensul cel mai retrograd al acestei notiuni este foarte mare mai ales fiind vorba de o limba si o cultura care are puncte comune cu ea. La ora actuala e suficient sa spui în gura mare ca esti armân sau machedon sau sa fi considerat ca atare pe un anumit ton pentru ca suspiciunea sa-si faca aparitia. In România le plac armânii super-români nu armânii asa cum sunt ei zgârciti sau generosi, guralivi sau rezervati, bogati sai saraci. A demonstra sitematic ca a fi aromân sau machedon nu înseamna neaparart ca nu esti român e obositor pâna la urma. A face cerere peste cerere pentru a avea posibiitatea de a îti cultiva diferenta, si de fiecare data a explica ca diferenta nu pune în primejdie natia româna e extenuant. Mai bine o lasi balta, si multi aromâni asta si fac. Sincer îi înteleg !
Obiectia privind autohtonia este comprehensibila, însa având în vedere ca statul român recunoaste macedonenii slavi si albanezii ca minoritati nationale, cvare nici ei nu au cum sa fie autohtoni, de ce nu ?
Cât priveste pozitia domnului Barba, ea era clara : din motive privind istoria comuna recenta si punctele comune pe plan linvistic, apartenenta la grupul limbilor romane din sud-estul european, România poate si trebuie sa joace un rol motor în sustinerea aromânilor. Nu însa românizându-i pe aromâni ci respectând diferentele lor. Revista Zborlu a nostru nu era în româna ci în aromâna, demersurile europeene întreprinse de UCLA la inceput au fost sustinute doar de deputatii tarilor de limba romanica, România s-a alaturat dupa aceea. El vedea lucrurile la nivel european nu în functie de statele natiune mostenite din secolul 19. Ori România, si nu numai România, au ramas din acest punct de vedere în secolul 19. Recomandarea 1333 nu are un sens decât în acest contexte, în aceasta perspectiva care în mod evident nu este împartasita în România. Daca unica solutie pt ca aromânii sa-si poata cultiva limba si cultura în România este recunoasterea lor ca minoritate nationala de ce sa n-o ceara, mai ales ca România s-a angajat sa respecte spiritul valorilor europeene.
Cu directia SCMR reînfiintata acum mai mult de doua decenii, lucrurile au mers prea departe. Ea sustine pur si simplu tentativele diplomatilor români de a face presiuni asupra R. Macedonia sau Albania pentru a recunoaste minoritati românesti în aceste tari. Nici înainte de ultimul razboi statul român nu a pretins acest lucru obiectivul sau fiind punerea în functiune a unor scoli românesti destinate aromânilor. El a facut-o de altfel cu mare cheltuiala înainte de pacea de la Bucuresti în favoarea miletului olah (vlah) din Turcia otomana, dupa care s-a retras având noi obiective. Actualele cereri invocând armânii drept minoritate româna, cu sprijinul SCMR si a diferitilor specialiste aromâni sau români subventionati deseori direct de Departamentul românilor de pretutindeni sunt înainte de toate o diversiune comoda si deloc oneroasa findca greu de aplicat de a compensa prin pretentii nationaliste pompoase dificutatea statului român de a gera proprile sale probleme prinvind mai ales exodul mânii de lucru. Care este legatura înte muncitorii români care lucreaza în Italia sau Germania, românii din fosta republica sovietica Moldova, valahilor vorbitori de româna din Timoc si aromânii din Albnia sau R. Macedonia ? Sa fim seriosi !
Cât despre limba/dialect, desigur e o falsa problema în sine, cu atât mai mult cu cât politicul este instanta care decide nu specialistii. Ma refera ici de specialistii oologati international nu la functionarii zelosi a statelor nationale.
Ma întind prea mult, si începe programul Zilelor culturale. O simpla precizare : una în alta, România a facut mult bine aromânilor pâna în 1913, dupa care a încercat sa-i ajute indirect, cel putin pâna la venirea comunistilor la putere. Acum, dupa 1989, însa, încercând sa mentina artificial conceptii si ideologii de odinioara, România face mai mult rau decât bine.

Vasile Dimaca (8.09.2017, ora 23)

Teoretic aveți dreptate în tot ce ați scris, dar în România situația este mai complicată. După cum ați și afirmat, România este diferită de Franța. Eu adaug că și armânii sunt diferiți de alsacieni. Statul român speculează faptul că aici armânii sunt divizați și refuză să acorde statutul de etnie minoritară. Se apără argumentând că alți armâni i-au cerut să nu aprobe acest statut. Din această cauză eu am dorit că mai întâi să se realizeze „unirea”, pentru ca să se vorbească printr-o singură voce.

Consider că și cei care vor să fie minoritari ar fi trebuit să prezinte mai amănunțit care vor fi avantajele. Mulți, în necunoștință de cauză, refuză să devină minoritari sau rămân indiferenți. Nu este suficient să le spui armânilor că noi suntem armâni macedoneni și nu români, trebuie să le explici și ce se poate face cu statutul de minoritar. Ați scris că „unica solutie pt ca aromânii sa-si poata cultiva limba si cultura în România este recunoasterea lor ca minoritate nationala”. Nu toți gândesc la fel. Și eu am anumite rezerve. Am explicat în postarea anterioară că se pot organiza cursuri facultative și fără a fi minoritari și că mă tem că se poate repeta situația din Republica Macedonia și la noi. Am în vedere și faptul că există foarte mulți tineri care nu-și doresc să se instruiască într-o limbă săracă ca aromâna, preferănd româna.

Se pare că ne aflăm într-un cerc vicios; unii armâni nu renunță la cererea de minoritari, iar statul român nu aprobă acest statut deoarece alți armâni nu-i permit. Situația pare fără ieșire. Între timp, statul român speculează situația și intervine pentru românizarea celor din Albania și R.Macedonia. Și dacă n-o face România, îi grecizează statul grec. Nu avem ce face, va trebui să așteptăm rezolvarea intervențiilor făcute de Comunitatea Armânilor din România către instituțiile europene. Numai timpul va rezova această problemă deosebit de complicată Cred că nu mai este nimic de adăugat.
Vă mulțumesc pentru prilejul oferit de a avea acest schimb de opinii.
Cu deosebită considerație,
Vasile Dimaca

 

Goran Pushuticlu/Nicolas Trifon/Kira Mantsu

 

Goran Pushuticlu (7.09.2015)

Tinjisite doamne Cola* Trifon,

  1. bircheavis ti-aesti exiyiseri shi mindueri andicra di cartea-a tinjistlui domnu Vasili Dimaca. Cartea u-aflu sh-mini intirisanta ti dghivaseari, cu multi mindueri shi pozitsii corecti shi cu altili la libira giuducari shi angaldaseari. Cata cum dzatsi shi insushi autorlu, lali Vasili al Dimaca, ca nu easti istoricean i lingvistu, ma u-ngrapsi cartea di mirachi dupa shterli shi canushterli-a lui, shi multu ghini featsi.
  2. Cu tuti aesti limbidzari tsi li fats, nu escu sigur an ligatura cu minoritati tu Rumanii, cari-i minduearea shi pozitsia-a ta limbida. Prindi Armanjlji s-cafta shi s-hiba pricanascuts tu Rumanii ca minoritati ica nu? Cari suntu argumentili, adgheafur (indiferentu) di mindueari? Ti iurnechi, io lugursescu ca Armanjlji suntu una minoritati ahorghea tu tut Balcanlu shi tu Rumanii. Maca suntu minoritati tu statili di-acasa, aclo iu fitursira ca mileti, atumtsea suntu minoritati iutsido s-dusira s-baneadza (dimec, tu diaspora) tu un numir ma mari i ma njic.
  3. Cara li-aduseshi tu muabeti (shi ghini adrashi, personal escu dip simfun cu tini pi aestu subiectu) antichitatea shi alexandrismul, ljirtat s-escu, ma ti lahtari suntu atseali puizii bagati di tinjisita d-na Kira Mantsu. Catse? Ca “iroi antits” suntu mutats has la rangu di Dumidza, ca nu s-mata angaldaseashti cari suntu panganji shi cari suntu crashtinji, cari adutsea lunjina a cari scutidi, cari pri cari tritsea prit apala, tsi limba shtea ma ghini Alixandru, tsi numi avea miletsli atumtsea… Ma neisi, aoa easti vahi zborlu di lirica, di metafori etc, vahi nu prindi s-bag tu muabeti una videari fizica.

 

Cata cum vedz, tinjisittu C. Trifon, mash la defturlu punctu tsa scosh lucru. Exiyisili (explicarli, debatlu), anda pots sh-vrei tini, pi shcurtu. Maljiudza ca va eshtsa acatsat tora cu andamaserli di Custantsa la Dzalili di cultura armaneascsa. Ili poati tamam aesti dzali va na si lunjineadza shi va na si limbidzasca lucarli cama di baia.

Cu tinjii, Goran Pushuticlu

ili Culachi, cata cum ti-ariseashti ma multu, tut armaneashti easti. Tini sh-tinjisitlu d-nu Caracota alasa-ts na cu numa Nicolas. Cola, Culachi, Niculachi, ie. Di iu pana iu Armanjlji Nicolas. Nu-avem ahtari numa. Goran, ie! avemu.

Goran Pushuticlu (7.09.2015)

 

Nicolas Trifon (7.09.2015) 

Ti tsi cafta armanjili ditu România s’hiba pricunoscutsi ca minoritate natsionala ?

1, Ei u adara, ca tu tuti alanti stati iu baneadza ca popul ahorghea tra sa poata sa si pastreadza limba shi cultura a loru. Ti aestu lucru ei au ananghie ca tsi easti spetsificu ti ei s’hiba pricunoscutu shi s’aiba accesu la instumentele institutsionali (shcoala, fimiridi, media cumu ii dzitsi tora…) tra s’poata sa-shi pastreadza tutu tsi easti spacifitsitatea a loru.

2, Diaspora armâna easta cama larga, i aestu statutu di minoritate nu poate s’hiba caftatu mashi aclo iu ei avura un rol siura, va’s dzica tu Balkan shi tu România.

3, Macedonenii slavi shi Albineshili suntu pricunoscutsi tu România. Atumtsea shi Armanjili tsi u voru ahantu au in dreptu la aestu lucru. Shi ei suntu cunoscutsi tu România ahurhindalui cu eta ditu soni.

 

 

Goran Pushuticlu (7.09.2015)

 

NIca niheama lucru tsa dishcljid, d-ne Trifon:

Tu limba frantseasca, tu dictsiunarlu frantsescu s-afla zborlu “Armâns”? Easti corectu tu limba frantseasca “Conseil des Armâns”? Di-aoa shi tu limba angleasca easti corectu “Council of Armâns”?

Atumtsea, cum easti idghiul zbor pi limbili ghirmaneasca, talicheasca, spanuleasca etc.?

Dimec, tuti aesti suntu limbi ahorghea. Cum maca pi ahanti limbi ahorghea un zbor s-hiba dip idghiu, cu forma la plural idghea? Cum easti atumtsea la singular pi tuti aesti limbi? Vahi One Armân, uno Armân, eine Armân etc?

Tu cuncluzii, easti Armanlu has ca renault, mazda, peugeot, toyota etc.? Em nu easti, ca nu poati s-hiba. Armanlu poati s-hiba mash MERCEDES. Aesti zboara pi tuti limbili din lumi “la fel” suntu.

Tsi mindueari ai tini tinjisitu d-nu Trifon?

Cu idghea tinjii,

g.p.

 

Kira Mantsu (7.09.2017)

Multi anribari badz, Goran!

Hai, intrâ tu lucu, tu sutsata, tu farâ, tu Consiliu shi ideili a tali va s-hibâ “malâmâ” ti tuts!

De, noi himu altu bârnu, voi, tinirilji, li videts altâ soi lucârli…Noi adramu câtu putumu…di la voi ashtiptamu ma multu!

Ama,aguderli mashi di nafoarâ, nu aducu vârâ ankirdaseari!

Nu li-nyrâpsiiu cu irunii aesti zboarâ!

KM

Goran Pushuticlu (7.09.2015)

D-na Kira, maca easti “malama” tu ghilimadz, scljeama ca shi “calezmata” ta s-intru tu vara sutsata tut tu ghilimnadz easti.

Shicaia nanaparti.

Nu va s-intru mini fizic tu cana sutsata. Ashi u-am haraua shi posibiltatea s-escu tu tuti shi cu tuts. dimec itsi lucru bun s-fatsi shi itsi cari-l fatsi al tinjisescu shi lu-ndrupascu. Escu di etuslu XXI, nu mi-ariseashti cama formula clasica, ta s-eshtsa tu una sutsata fizic shi nu tu alta. Antribarli di ma-nghios nu tsan ni di vara idei ni di lucru ni di sutsati, easti zborlu di un aplo lucru matematic. easti i nu easti ashi. Nu fu una agudeari. Zboarali-a meali, di-arada suntu loati niheama “exageratu”.

cu tinjii, g.p.

2 réponses à “Dezbatere cu ocazia Zilelor culturii aromâne, editia 8-10 septembrie 2017”

  1. hristu steriu a dit :

    E o mare greutate pentru mine sa intervin in aceasta discutie in care consider ca domnul Dimaca este cu mult mai bine situat. O teama paralizanta ma face sa ma autocenzurez si “sa tac tot ceea ce as putea spune”. Daca dezastrul final al Germaniei hileriste nu ar fi clarificat lucurile, care german ar fi putut sa vada adevarul, orbit de propaganda ministrului atat de abil si discursurile electrizante al fuhrerului atat de orbit la randul lui de sentimentele, pozitionate – conform informatiilor biografice – atat de personal si de artificial, din a caror captivitate nu a putut scapa pana la “solutia finala” ? Indraznesc sa mai spun doar atat, ca ati vazut putin mai departe, si ca – pentru a cita din “Razboiul celor doua Roze” (Shakespeare)”va situati de partea adevarului”. O teama penibila, ma impiedica sa “merg”/scriu mai departe !

  2. Albanofil a dit :

    Chestiunea cu recunoasterea minoritatii nationale aromane e simpla: in Rusia este recunoscuta minoritatea belarusa, in Belarus este recunoscuta minoritatea rusa. Daca asa ceva se poate in tari dictatoriale precum Rusia si Belarus de ce nu s-ar putea recunoaste minoritatea aromana intr-o tara ne-dictatoriala ca Romania? Academia Rusa de Stiinte recunoaste ca limbi diferite de rusa nu numai ucraineana si belarusa ci si rusyna. Chiar si in timpul Uniunii Sovietice ucrainenii si belarusii aveau acelasi statut ca rusii, lituanienii, letonii etc., adica legal existau 15 republici unionale egale in drepturi (cel putin in teorie).

Laisser une réponse