May 24

« Conştientizarea » românităţii aromânilor în viziunea doamnei Manuela Nevaci

Catégorie : HabariEditeur @ 10:40 am

În replica pe care ne-aţi adresat-o acum câteva zile[1] domnule Nicolae Saramandu scriaţi : « Adaug faptul că este la fel de gravă calomnierea doamnei dr. hab. Manuela Nevaci, cercetător principal I la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti” al Academiei Române, conducător de doctorat la Universitatea din Bucureşti, membru în conducerea Societăţii de Cultură Macedo-Română, autor, coautor şi coordonator al unui număr de peste 23 de volume şi de peste o sută de articole, publicate în ţară şi în străinătate. În 1989 Manuela Nevaci era elevă de gimnaziu şi era imposibilă racolarea ei de către Securitate. »Nu este clar la cine vă referiţi, având în vedere că documentul din revista « 22 » nu o citează pe Manuela Nevaci (MN). Probabil că fraza din pasajul care urmeaza a motivat precizarea dumneavoastră :

« În schimb răul pe care l-a facut [NS] comunităţii din care face parte [împiedicând pe membrii ei sa obtina respectul drepturilor lor culturale si politice in tarile în care trăiesc] este incomensurabil. Problema e cu atât mai grava cu cât el şi-a asigurat si o succesoare, Manuela Nevaci, cu un profil academic cert mult mai modest, dar care poate tocmai din aceast cauză riscă sa fie şi mai nocivă. »

 

Calificativul nostru avea un caracter polemic, ceea ce e regretabil, însă el nu era gratuit. Este ceea ce vom încerca să explicăm aici, nu înainte de a aduce o lămurire.

Noi nu punem sub semnul întrebării validitatea rezultatelor studiilor şi anchetelor de teren întreprinse de MN privind descrierea aromânei şi a varietăţilor ei în cadrul instituţiei pe care o conduceţi. Fonetica şi fonologia, morfosintaxa şi lexicul aromânei sunt prezentate conform normelor în vigoare. Sunetele din aromână, mai ales când e vorba de diferitele variante ale ei, sunt spre exemplu transcrise în mod riguros pornind de la alfabetul internaţional fonetic. Din acest punct de vedere, profesionalismul colaboratoarei dumneavoastră nu poate fi contestat. Cu « peste 23 de volume şi (de) peste o sută de articole, publicate în ţară şi în străinătate » MN vă va ajunge probabil din urmă şi chiar va depăşi cele « peste 50 de volume » şi « peste 300 de articole » publicate de dumneavoastră.

Acolo unde lucrurile se complică este când MN caută să exploreze alte domenii emiţând o serie de consideraţii de ordin istoric şi antropologic. Desigur, doar dumneavoastră (având în vedere că prima dumneavoastră specialitate ca şi aceea a MN este aromâna vorbită în Dobrodgea[2]) şi eventual unii colegi specializaţi în dialectologie balcanică pot să spună în ce măsură rezultatele cercetărilor doamnei MN sunt nu numai conforme criterilor în vigoare ci şi novatoare. În ceea ce ne priveşte, nu cred că riscăm să ne înşelăm afirmând că consideraţiile de ordin istoric şi antropologic ale MN nu au nicidecum un caracter original şi sunt departe de a prezenta preciziunea şi fiabilitatea categoriilor folosite de autoare în descrierea lingvistică. Miza unor asemenea consideraţii nu este de altfel nici istorică nici antropologică şi cu atât mai puţin lingvistică ci de ordin mai ales politic. În acest sens, cartea intitulată Identitate românească în context balcanic (Bucureşti, Editura Muzeului literaturii române, 2013, 270 p.), şi mai ales capitolul intitulat « Conştiinţa romanităţii şi românităţii la aromâni » (pp. 13-66), nu lasă nici un dubiu. Cartea constă într-o prezentare succintă a diverselor date disponibile deseori de mai bine de un secol încoace despre aromâni, limba şi istoria lor, cărturarii lor, opiniile celor care i-au cunoscut şi studiat, producţia lor literară, etc, prezentare care nu depăşeşte informaţiile pe care le putem găsi în articolele de pe Wikipedia despre ei.

Demonstraţia privind romanitatea şi românitatea lor constă în două scurte paragrafe de o simplitate dezarmantă.

Vestigile romane din Apollonia (Podan, Albania) dovedesc pentru MN existenţa unei « conştiinţe a romanităţii » la aromâni având în vedere că atunci când a vizitat această regiune « persoanele care mă [o] însoţeau ca, de altfel, şi aromânii din localităţile aflate în apropiere de Apollonia şi-au exprimat convingerea că romanitatea instalată aici s-a perpetuat de-a lungul secolului » (p. 23) Cam subţire ! În acelaşi paragraf MN reaminteşte menţinerea formei Săruna pentru Salonic în aromână şi expresia « calea mare » pentru a numi traseul fostei Via Egnatia. Acestea fac desigur parte din nenumăratele dovezi ale romanităţii pe plan lingvistic a aromânilor dar de aici până a vorbi de o « conştiinţă a romanităţii » care s-ar fi transmis în lumea aromână e o oarecare distanţă…

« Referitor la conştiinţa românităţii ea este veche de câteva secole », scrie MN care avansează două explicaţii. Întâi, deschiderea şcolilor româneşti la sfârşitul secolului XIX ceea ce constituie o pistă interesantă cu condiţia de a se preciza că o mică parte din lumea aromână a frecventat aceste şcoli şi numai o parte dintre aceşti aromâni au manifestat o conştiinţă românească. Luând în consideraţie a doua explicaţie, deducem că pentru autoare dovezile existenţei acestei conştiinţe existau cu mult înaintea intervenţiei statului român, de pe vremea Moscopolei, înainte de diaspora din Imperiul austro-ungar. MN se abţine însa să precizeze spre exemplu că unica carte în legătură cu limba aromână a lui Cavalioti a fost imprimată la Veneţia şi că Viena, Poznan, Buda şi Pesta nu se găseau pe teritoriul viitoarei Românii, ca să nu mai vorbim de ceea ce se înţelegea in acea perioadă prin « românitate ».

Luând ca pretext apartenenţa efectivă a viitorilor românofoni şi aromânofoni la aceeaşi familie lingvistică romanică balcanică, MN operează racursiurile cele mai îndrăzneţe şi mai derutante. În acest domeniu, ea se înscrie într-o lungă tradiţie românească care, în absenţa documentelor, caută cu tot dinadinsul să scrie istoria bazându-se pe deducţii ipotetice pornind de la limbă. De unde atâta dezinvoltură la o persoană precum MN aşa de riguroasă atunci când transcrie variantele aromânei vorbite în Balcani ? Paragraful care urmează şi se prezintă ca un fel de concluzie, sugerează o explicaţie care nu e nici istorică, nici antropologică, cu atât mai puţin lingvistică, ci politică :

« Aromânii păstrează forme arhaice de civilizaţie, de grai şi de tradiţii iar dialectul pune în evidenţă legătura între românii nord-dunăreni şi cei sud-dunăreni, ajutându-i pe vorbitorii dialectului să conştientizeze unitatea lor de limbă şi de civilizaţie. » (p. 40)

Aparent, nobilul obiectiv sugerat în mod cam confuz dar uşor de desluşit de MN în acest pasaj este acela care justifică interesul şi sprijinul acordat de Academia română studiilor privind istoria, cultura şi limba aromânilor. Amatorismul argumentelor invocate, incoerenţele şi contradicţiile vehiculate cu această ocazie, nu par să tulbure determinarea celor angajati în anevoiasa muncă de « conştientizare » a aşazişilor români sub-dunăreni al cărui principal rezultat este accelerarea procesului de aculturare a particularismului aromân.

Identitate românească în context balcanic face parte din cele şase cărţi publicate de MN. Ea a fost realizată în cadrul proiectului « Valorificarea identităţilor culturale în procesele globale » cofinanţat de Fondul social european. În comparaţie cu celelalte cărţi al căror autor este doar MN, ea a apărut în excelente condiţii grafice. Ea nu poate fi comercializată însă a fost bine difuzată în bibliotecile din lumea întreagă. Capitolul intitulat « Conştiinţa romanităţii şi românităţii la aromâni » reia primul capitol al unei alte cărţi, Curs de aromână (Bucureşti, Editura universitară, 2011,174 p., cf. pp. 5-36). Faptul că acest text a apărut în aceaşi formă şi cu acelaşi titlu cu doi ani înainte nu este menţionat.

Ne putem întreba cum eventualii cititori aromâni ai Cursului de aromână sau, la bibliotecă, a Identităţii româneşti în context balcanic vor aprecia o asemenea « valorificare » a identităţii lor culturale.

Editorii asociati Tra armânami

[1] http://www.armanami.org/blog/nicolae-saramandu-declar-ca-nu-am-fost-colaborator-al-securitatii-1-tra-armanami-promoveaza-un-separatism-etnic-intre-aromani-2/

[2] Dumneavoastră aţi publicat Cercetări asupra aromânei vorbite în Dobrogea (Bucureşti, 1972), MN Graiul aromânilor fârşeroţi din Dobrogea (Bucureşti, 2007 şi 2011).

 

Laisser une réponse