Apr 13

Academia româna postcomunista, cuib de fosti spioni comunisti ? Cazul Nicolae Saramandu

Catégorie : HabariEditeur @ 9:03 am

Academia româna postcomunista, cuib de fosti spioni comunisti ? Iata o întrebare la care, astfel formulata, poti sa fi tentat sa raspunzi afirmativ. Desigur situatia e mult mai complexa, nu mai putin alarmanta însa, în ultima analiza. Câteva observatii deci « la cald ».Cercetatorul Madalin Hodor (de la CNSAS) a publicat documentul de mai jos, care este o lista de colaboratori ai UM 0225, “unitatea din cadrul Departamentului Securităţii Statului (DSS) care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti.” La numarul 179 apare numele lui Nicolae Saramandu, vicepresedintele Societatii de Cultura Macedo-Romana si directorul departamentului de dialectologie de la institutul de lingvistica al Academiei Romane “Iorgu Iordan – Alexandru Rosetti”, nota ieri 12 aprilie Alexandru Gica pe contul sau FB citând studiul publicat în revista 22 (https://revista22.ro/70270588/ioan-aurel-pop-cornel-nistorescu-si-dorel-abraham-pe-lista-colaboratorilor-direciei-securitii-statului.html). Iata si facsimul documentului : https://revista22.ro/files/news/manset/default/Arhiva/fascimil_complet.pdf

Academia româna postcomunista, cuib de fosti spioni comunisti ? Iata o întrebare la care astfel formulata, tentatia e mare sa se raspunda afirmativ. Desigur situatia e mult mai complexa, nu mai putin alarmanta însa în ultima analiza. Câteva observatii deci « la cald ».

Nicolae Saramandu ocupa locul 179 pentru ca lista dezvaluita recent este alfabetica. El este devansat de istoricul Dan Berindei si de recent alesul presedinte al Academiei române, Ioan Aurel Pop, tot istoric. Având în vedere numarul impresionant de « colaboratori », doua sute, din document (sa nu uitam ca multi dintre cei care plecau în misiune de servici sau chiar la rude în Occident erau obligati sa raspunda la întrebari daca voiau sa repete operatia mai târziu) trebuie tinut cont de cel putin doua criterii : 1) Gradul de compromisiune, 2) Motivatia. În amble cazuri, sutuatiile variaza simtitor.

La cei doi istorici citati avem de a face cu o continuitate, ei sunt reprezentantii unui nationalism pe care l-as numi « de stat », mai degraba cinic si fara complexe. Odinioara angajat în operatiile de popularizare ale pozitiei oficiale privind istoria României în rândurile exilului românesc, Ioan Aurel Pop promova acum câteva luni « Chemarea pentru apararea integritatii teritoriale » a României semnata de 84 de academicieni. Orice s-ar zice despre avantajele pe plan de cariera pe care le puteau aduce asemenea initiative, putem vorbi despre o continuitate. Cu Nicolae Saramandu lucrurile sunt diferite. Greu de zis ce l-a motivat sa colaboreze, probabil ca ideea de a ajuta la propasirea comunitatii din care face parte a jucat un rol. Au existat si alte cazuri similare la aromâni. Fara discutie, Nicolae Saramandu a jucat un rol important în prepararea congreselor de la Freiburg si în primii ani de dupa decembrie 1989. De altfel, nu trebuie uitat ca obiectivul declarat al revistei “Zborulu anostru” si al animatorilor ei, începând cu Vasile Barba, nu era combaterea regimurilor politice comuniste în România sau Albania sau democrate, în Grecia, ci exclusiv afirmarea drepturilor culturale si politice ale aromânilor în tarile în care se gaseau.

Problema cu Nicolae Saramandu este ca dupa aceea, în loc sa se retraga decent din sfera politicului sau sa-si faca autocritica, el s-a întors tot mai virulent împotriva celor din comunitatea lui care continuau sa încerce sa obtina anumite drepturi politice si culturale pe care aromânii din România le meritau din plin. Iata-l deci pe pozitiile unui Dan Berindei care în perioada comunista nu s-a jenat sa-si denunte propriul fiu, Mihnea, tot istoric, dar solidar cu disidentii, sau a actualului presedinte al Academiei române. Cine ar fi zis la sfârsitul anilor ‘80, începutul anilor ‘90, ca Nicolae Saramandu va adopta postura « Saru-mâna conasule » în fata tânarului ministru delegat la departamentul românilor de pretutindeni în vizita la Academie româna. De ce a procedat asa Nicolae Saramandu ? Din nationalism “de stat” românesc ? Ma îndoiesc, si am impresia ca multi în România o sa vada în colaborarea lui mai repede fapta unui « macedonean uns cu toate unsorile » daca nu chiar « împutit ». De ce atâta ura? Din considerente de cariera, ieri ca si azi, desigur, dar si de frica, de frica de santaj, de frica de degradare profesionala, etc. Rezultatul e acelasi. Ma îndoiesc ca statul român îi va fi recunoscator pentru « fidelitatea » lui. În schimb raul pe care l-a facut comunitatii din care face parte este incomensurabil. Problema e cu atât mai grava cu cât el si-a asigurat si o succesoare, Manuela Nevaci, cu un profil academic cert mult mai modest, dar care poate tocmai din aceasta cauza risca sa fie si mai nociva.

Nimic de zis, colaborarea din interes de cariera sau din convingere cu nationalismul de stat în formele sale cele mai grotesti a devenit un exercitiu cât se poate de curent si de acceptat social în România postcomunista.

 

 

 

 

Laisser une réponse