Sep 12

Vlahomania de Spiru Fuchi tradusa în franceza : cuvântul traducatoarei

Catégorie : HabariEditeur @ 10:21 am

 

Culegerea de poezii aparuta recent la editura Non Lieu de la Paris cu titlul Vlahomania a fost prezentata de Cristina Passima-Trifon la Sutsata culturala armâneascâ de la Bucuresti joi 6 septembrie 2018. Iata alocutiunea pronuntata cu aceasta ocazie de traducatoarea si ilustratoarea cartii.

Spiru nu este un autor uşor de tradus şi nici nu se lasă lesne ilustrat. Înţesat de metafore şi de descrieri răsucite, sinuoase bine ticluite şi bine ascunse după cuvinte meşteşugite sau ticuri de limbaj scriitoricesc, sensurile uneori îţi scapa printre degete, acum l-ai prins, acum alunecă…

Am ales să traduc după varianta românească a textului, dar pentru a face lucrul ăsta a trebuit întai sa aduc textul în alfabetul Cunia, grămustean sau cel cu tz şi sh, cel pe care îl utilizam în aria aceasta geografică, după care l-am tradus în română, lasând loc şi pentru întrebari pentru destul de multe cuvinte necunoscute mie, unele sensuri şi expresii fârşiroteşti. În sensul acesta am avut nenumarate schimburi pe mail cu Spiru până să ajun la varianta finală în limba română. Abia după ne-am pus pe traducerea în limba franceză şi, şi aici am lăsat editorului partea de finisare şi de mici corecţii de stil care nu sunt deloc compatibile cu cel românesc.

Spiru este foarte vizual, lucrează mult cu imagini, dar nu cele desenate sau colorate ci mai degrabă cu cele care au volum, carnaţie, cuvintele sapă adânc în carnea poeziei, din ea răsar chipuri şi trăsături adânc săpate pe obrazul lor. Tonalitatea de regulă este gravă, imaginea pe care poeziile lui o proiectează este mai întotdeauna ridicată şi poziţionată în spatele tau uşor deasupra, ai zice ca te priveşte, îţi vorbeşte pe un ton uşor ridicat, egal şi…grav. Da, poezia lui are şi o anume sonoritate, răsună cu cadenţă, uneori cu valenţe de tunet.

Cu Spiru m-am văzut o singură dată, prin 2004, 2005, între sezoane, toamna sau primăvara târziu, dar ne-am înteles pe dată, vorbeam parcă aceeaşi limbă. Între timp i-am urmărit apariţiile editoriale cu interes şi mare plăcere. Nu ilustrez poezie sau carte în mod frecvent, o fac foarte rar, numai daăa mă inspiră şi mă asigură din punct de vedere vizual, ceea ce s-a intâmplat şi de această dată cu Spiru. De aceea am ales să acompaniez acest volum de poezie cu desene, schiţe, însemnari şi semne grafice. Am urmat o scriere firească dictată de semne, simboluri, vizualizari intrezărite printre randurile poeziei sale, am pus doar acentul acolo unde am simţit nevoia sau că ar trebui întarită substanţa. Editorul ne-a impus o copertă de colecţie şi o limită în ce priveşte selecţia culorilor, anume alb/negru şi o culoare, dar eu zic că i se potriveşte foarte bine. Am încercat o soluţie sugestivă, minimalistă, elegantă. Cititorului e liber să adauge culoarile şi să întregească tabloul după cum işi imaginează. Formatul este unul prietenos, uşor de manipulat şi foarte la îndemână. Poemele lui Spiru sunt precum cariatidele, drepte, de o frumuseţe ideală, râvnită şi visată, pline de lumină şi umbre în ciuda sarcasmului sau a dramatismului conţinut.

Alegerea poeziilor în mare parte imi aparţine, din volumele 50 x 50 şi Vlahomania şi câteva din antologia de poezie aromână apărută la editura MicRomania din Charleroy, Belgia, ediţie tradusă şi îngrijită de Nicolas Trifon, Mariana Bara şi Kira Iorgoveanu Mantsu. Am ales cum spuneam mai devreme pe cele ce mi-au sugerat imagini si care mi-au permis o transcriere în limbaj plastic după coduri şi convenţii personale, proprii laboratorului meu artistic.

Poezia a fost cea care m-a impulsionat să-mi dezvolt capacităţi de abstractizare ce mi-au folosit ulterior în lucrul cu suprafeţele bidimensionale cât şi cele tridimensionale, reflexe ce se regăsesc şi azi in proiectele pe care le derulez in momentul de faţă şi care nu au, aparent nicio legătură cu poezia sau cu scrierea în general. De altfel desenele colorate de mari dimensiuni ce au avut ca punct de pornire poeziile lui Nichita Stănescu, mai tarziu, Decameronul lui Boccaccio, nuvele lui Mircea Eliade şi Romanele cu frazele fluviu ale lui Garcia Marchez au fost cele care m-au consacrat la sfârşitul anulor 80. Mai recent l-am descoperit pe Gelu Naum şi azi vorbim de Spiru.

Desigur că se vor fi strecurat şi greşeli de ediţie sau altele pentru care imi cer de pe acum scuze.

În luna octombrie va avea loc lansarea carţii la Paris, în prezenţa autorului, prin intermediul Amdasadei albaneze de la Paris şi cu aceasă ocazie il voi revedea pe Spiru şi vedea pentru a doua oară.

Cristina Passima-Trifon

Une réponse à “Vlahomania de Spiru Fuchi tradusa în franceza : cuvântul traducatoarei”

  1. Albanofil a dit :

    In ucraineana limba rusa se numeste Російська мова (rosijs’ka mova), in timp ce slava comuna de est (limba-mama a rusei, belarusei, rusynei si ucrainenei) se numeste Давньоруська мова (davn’orus’ka mova) iar belarusa Білоруська мова (bilorus’ka mova). Ucrainenii nu numesc belarusa “rusa alba”, nici slava comuna de est “rusa veche”. “Rusa alba” s-ar traduce prin Білоросійська мова (bilorosijs’ka mova), iar “rusa veche” Давньоросійська мова (davn’orosijs’ka mova). Astfel nu se face nicio confuzie intre limba-mama si una dintre fiicele ei. Numele belarusei si al slavei vechi de est in ucraineana au intr-adevar acelasi element final (-руська) dar sunt suficient de clar diferentiate prin faptul ca una se numeste “руська alba”, iar cealalta “руська veche”. Daca limba rusa s-ar numi “руська мова” si nu “Російська мова” s-ar intelege ca rusa este singura descendenta directa a vechii slave de est, iar belarusa si ucraineana ar fi descendente indirecte, fiind derivate ulterior din rusa, cand belarusei i s-a adaugat atributul de “alba”, iar ucraineana si-a schimbat complet numele. Si in belarusa se face o astfel de distinctie fina intre rusa si slava veche de est, prima fiind numita Расейская мова, iar cea de-a doua Старажытнаруская мова.
    In grupul limbilor slave orientale este inclusa si rusyna, ca limba independenta, dupa multi lingvisti. In ucraineana exista cuvinte asemanatoare dar diferite pentru “limba rusyna”, “limba rusa”, “limba belarusa” si “limba slava veche de est” (ultima fiind limba mama a primelor 3, dar si a ucrainenei)
    limba rusyna = Русинська мова
    limba rusa = Російська мова
    limba belarusa = Білоруська мова
    limba slava veche de est = Давньоруська мова
    Doar limba belarusa si slava veche de est au acelasi element de baza in numele lor: -руська, dar belarusa are atributul Біло- (alba), ceea ce arata ca nu e singura descendenta directa a slavei comune de est, ci e pe acelasi plan cu celelalte 3 limbi. In caz contrar, ar fi trebuit ca slava veche de est sa se numeasca in ucraineana: ДавньоБілоруська, adica “belarusa veche”, si nu Давньоруська мова cum se numeste de fapt, adica limba veche rus’ (din Rusia kieveana, numita in ucraineana Русь/Rus’, spre deosebire de Rusia actuala care e Росія/Rosija).
    Inca un argument pentru faptul ca limba-mama a romanei, aromanei, meglenitei si istrienei/jeianenei nu ar trebui sa fie numita nici proto-română, nici proto-aromână, ci romana (dupa modelul reto-romanei, careia, asa cum am spus, nimeni nu ii spune “reto-română”) est-balcanica, proto-romana est-balcanica, romanica est-balcanica sau proto-romanica est-balcanica.
    Am facut o paralela intre un subgrup de limbi slave si unul de limbi romanice, ambele descinzand din cate o proto-limba comuna si nu direct din slava comuna, respectiv latina (proto-limba lor comuna, adica limba-mama a lor este la randul ei o limba-fiica a slavei comune si a latinei). Niciun popor/limba slav oriental nu se poate erija in descendentul/descendenta prioritar(a) si unicul direct a(l) acelui popor-tata/limba-mama, ci toti/toate sunt egali, fiind descendenti/descendente direct. Asa si cu aromana si romana. Nici aromana nu e derivata din roman, nici invers, ci amandoua sunt provenite direct dintr-o limba-mama. Alt lucru in comun al rusilor, bielorusilor si rusynilor (fara ucraineni) este etnonimul/glotonimul asemanator, format de la radacina rus-, la fel cu romanii si aromanii (armanji, rramanji) au etnonimul/glotonimul derivat din Romanus din latina, ceea ce nu inseamna ca aromanii si romanii sunt acelasi popor. Argumentul ca, asa cum romanescului “ochi” ii corespunde (se traduce) in aromana “oclju”, tot asa romanescului “român”/rumân” ii corespunde in aromana “arman/rraman”, folosit pentru a “dovedi” ca aromana si romana ar fi doua dialecte ale aceleiasi limbi nu sta in picioare, asa cum se vede din situatia asemanatoare a limbilor slave.

Laisser une réponse