Feb 22

Veriańiļi la cafeneaua „Blanduziei” (Nida Boga)

Catégorie : Habari/NewsEditeur @ 12:38 pm

Armânii au căutat mereu locuri în care să se întâlnească. Unul dintre aceste locuri a fost Cafeneaua „Blanduziei” a lui Tache (Dumitru) Barşa. Nicolae Caratana a botezat-o „Vlahia Mică” a armânilor. Voi vorbi cu altă ocazie despre Tache Barşa. Vă trimit astăzi un fragment dintr-o operă a lui Nida Boga, în care sunt amintiţi „viryienii” care veneau la această cafenea. Vorbeau politică. Deşi aveau păreri diferite, nu se certau (ar fi bine să învăţăm şi noi această artă). Am etichetat aici pe câţiva dintre prietenii mei care au rude pomenite în acest text (nu se trag chiar toţi din Veria). Pe Ecaterina am inclus-o pentru că de la sora ei, Irina, am aflat prima dată despre această cafenea. Iar pe Anca am inclus-o fiindcă ei i se păreau că sunt puţini „viryieni” în România. (Alexandru Gica)

„Planlu Marshall” şi veriańiļi

Tuţi veriańiļi la nă measă

Şed pe scamne ca acasă,

Cu căciulile în cap,

Loclu-i mare, tuţi ancap,

Şi cu arăvdare multă,

Nă săhate-ntreagă-ascultă,

Ţi spune Gudi verianlu,

Ti al Marshall mare planlu:

„Galii” şi Inglejļi glari

Nu-s… ca s-fugă di dolari.

Cu ahtari nă sirmaie ,

Faţi căşare… nu şicaie,

Tihea iar puţăn s-ti-agiută,

U acumpiri lumea tută.”

Vrea să spună şi-alte nica

Ma ļi-lo zborlu Caranica:

„După planurile a Gaļilor,

Plata… ti Paştile a caļilor,

Iar Inglezlu cum e drac,

Va-l bagă Marshall tu sac.

S-hibă pi cicior Evropa,

America va-ļi ļia… topa.”

„Va-ļi ļia poate şi cusorlu”,

Duli Tache ļi-taļe zborlu.

„S-purintă di-aistu plan

Singur barem un verian”,

Buşulenga Tache dzâse

Şi cu orixe arâse.

„Ază tuţi şideam tu cohe

Şi dzâţeam adio ftohe ,

Ocļiu e di drac părălu”,

Spuse lala Iorgăndălu.

„Ş-iuţido dişcļide uşa”,

Arcă zbor

Ghizari Guşa.

Stamboli di mână-l trapse

Ş-ca năirit puţân adapse:

„Greţļi spun di ună bană

Că Anṽlia e putană ,

Pleaşca-aistă, ca nă pită,

Singură va s-u angļită.”

Fraţļi Belciu tac, nu grescu,

Scafe cu-apă tut gulescu.

Ciorapci iar cu Ţumana

Spun un zbor ti-al Marshall mana,

Iu lipseaşte l-pitricură,

Soia-ntreagă ļi-u angiură…

Ṽorṽi Hagigogu maş,

Timtu ca un cogeabaş ,

La nă parte singur şeade,

Nu avde ţiva, nu veade,

Canda nu e ş-năs verian,

Ma curat american.

Totuna l-vedzi minduit

Ş-Ṽorṽi nu e fumilit,

Nu-ļi plângu ni cilimeańiļi,

Ca bichear şi-ļi treaţi ańiļi.

Iara oara ca s-ļi treacă,

Golna Lachi la table l-freacă,

Umtul al Gudi îļi scoate,

L-frândze ş-Vovu cându poate,

Niţi Cola Mişu-lale

Nu alagă după nale,

Tu migilişe nu s-minteaşte,

Table s-gioacă lu-ariseaşte.

Nasi Pindea până s-ṽină

Iuli lu zmuldze ca gălină,

Iar di la armeanlu Agop,

Mişu Cola mâcă şcop.

(Nida Boga)

Comentarii 

Steliana Duliu-Bajdechi : Mulțumesc mult pentru informație, este foarte importantă pentru mine. Tache Duli 

Ioana Filipescu Stamboli : Multumesc Alexandru, sigur bunicul meu e mentionat! In ce an crezi ca e scrisa poezia?

Raspuns : Probabil 1947.

Cornelia Golna : Lache Golna era văr primar cu tata. L-am cunoscut în anii 70 în Neveska.

Dima Grasu : Foarte interesant cum n aflam soia tu stihurli al Nida Boga.

Simona Radu: Busulenga era paplu a meu!

Dimi Ceara : Ana Hagigogu era bunica mea dupa tata.

Une réponse à “Veriańiļi la cafeneaua „Blanduziei” (Nida Boga)”

  1. Anton a dit :

    “Nu se certau ?” Les Aroumains roumanisants de (Tito) Veles comme Nida Boga étaient en général très mal perçus par leur congénères Aroumains de la même ville, qui étaient filo-Hélènes dans leur très vaste majorité. Les disputes homériques (et ce n’est là qu’un pâle euphémisme) ne manquaient assurément point entre eux…Quant à la prétendue prédilection particulière des austères Aroumains pour les bars et les cafés comme lieux intenses de sociabilité, il n’est que de rappeler, pour suggérer le contraire, leur absence béante (du moins jusqu’à assez tard) dans tous ces prospères bourgs aroumains traditionnels grouillant de vie et si bien pourvus (assez souvent) en “équipements” de toute sorte (écoles, églises, bibliothèques, manufactures, lieux publics de délibération, institutions caritatives et d’assistance, etc.).

    Ce n’est pas le tout du reste de vanter les mérites de l’esprit de conciliation dans un texte, encore faut-il être capable de s’appliquer à soi-même ce beau principe pour qu’il ne reste point lettre morte dans la vie réelle, autrement que de manière livresque. L’ombrageux auteur en cause se reconnaitra peut-être ici…

Laisser une réponse