Mar 07

Emigrarea, strămutarea, colonizarea aromânilor în Cadrilater

Catégorie : HabariEditeur @ 11:55 am

Consul general al României între 2012 si 2017, Martin Ladislau Salomon semnează în numărul datat din luna acesta al revistei Historia (martie 2020), numar difuzat în toate chioșcurile din ţară, un studiu intitulat COLONIZAREA AROMÂNILOR ÎN CADRILATER. El prelungeşte contribuţiile acestui autor la cartea publicată împreună cu Zoltan Rostas „TRANSHUMANȚĂ” INTERBELICĂ ÎN BALCANI (Eikon, 2017)[1]


[1] Cf. http://www.armanami.org/blog/scoala-lui-gusti-si-aromanii-din-cadrilater/

  

Sunt abordate succesiv politica statului român în Balcani în legătură cu aromânii, motivele care i-au determinat pe unii dintre aceştia din urmă să părăsească ţările de baştină şi conditiile în care a avut loc instalarea în România. O reconstituire a procesului de emigrare, strămutare, colonizare a aromânilor din Grecia şi celelalte ţări balcanice după 1925 în Cadrilater.

Tabloul schiţat contrastează cu acela eroico-idilic care ne este deseori sugerat încă în zilele noastre în România. În anumite privinţe, concluziile acestui autor corespund mai mult cu memoria transmisă urmaşilor lor de principalii interesaţi – femeile şi bărbaţii veniţi din Bulgaria, Grecia sau Albania cu acea ocazie – decât cu locurile comune vehiculate în zilele noastre pe această temă. 

Câteva exemple :

“Carenţa principală – nu însă și singura – a acestor școli (implantate cu sprijinul statului român) a fost aceea că predarea nu se făcea în dialectul aromân, ci în limba română literară, astfel elevii învăţând româna aproape ca pe o limbă străină. Acest lucru îi îndepărta pe părinţii mai puţin determinaţi să-și înscrie copiii la școlile românești, preferându-le de multe ori pe cele grecești.

(…)

Procesul de colonizare nu a fost însă așa o mare fericire. Dorinţa de emigrare a fost stăvilită de nesiguranţa și de lipsa de informaţii a aromânilor, dar și de atitudinea șovăielnică a statului român, a funcţionarilor acestuia, a politicienilor români pentru care aventura strămutării aromânilor pe teritoriul așa-numitei Dobrogi Noi ascundea prea multe riscuri de imagine, și nicidecum nu asigura un câștig electoral pe termen scurt.”

(…)

“Așadar, aromânii nu au avut de câștigat nici pe plan economic din această strămutare/colonizare, și nici nu se puteau simţi mai în siguranţă în Cadrilater decât se simţiseră în Macedonia. Şi atunci, de ce or fi lăsat ei totul în urmă, renunţând la agoniseala unei vieţi și la locurile în care trăiau de secole ei și strămoșii lor, la locurile unde le erau înmormântaţi părinţii? 

Răspunsul nu poate fi decât unul : pe acești aromâni îi anima în primul rând fireasca năzuinţă, dorinţă lăuntrică, de a se simţi undeva acasă, de a nu mai fi consideraţi venetici, indezirabili, străini. Statul român le-a oferit un cămin naţional, ei acceptând oferta, cu bune și cu rele. Căci felul lor de-a fi, de „cameleoni” adaptabili la orice condiţii, cât de vitrege, i-a ajutat să treacă peste toate greutăţile, răsplătindu-și cu vârf și îndesat noua patrie, căreia, în acest aproape un secol care a trecut de atunci, i-au muncit ogorul, i-au apărat hotarele, dar i-au dat și o serie de personalităţi importante, din toate domenile. Așa cum au făcut-o înainte și cu pământul strămoșesc din Macedonia grecească, pe care fraţii lor rămași acolo, cetăţeni devotaţi ai Elladei, îl populează și acum, asumându-și identitatea grecească. Opţiune la fel de demnă de respect ca a celor care au ales, în perioada interbelică, să emigreze în România.”

Laisser une réponse