Jan 06

Andrei Pippidi : Alocuţiunea cu ocazia prezentării cărţii « Aromânii : pretutindeni, nicăieri » (Gaudeamus, 2012)

Catégorie : Habari/NewsEditeur @ 11:34 am

Vedeţi, eu consider că această carte ne face sa păşim înainte pe drumul cunoaşterii mai limpezi a imprejurarilor din Balcani şi intreaga istorie a aromânilor aşa cum a fost cercetată şi expusă în această carte este un exemplu pentru oricine se apropie de temă.

Înainte de felicitările cuvenite autorului, daţi-mi voie să încep cu alte felicitări nu mai puţin meritate pentru editura Cartier fiindcă sunt intradevăr impresionat de calitatea acestei traduceri care reprezinta un volum exceptional de muncă atentă şi mă bucur că au avut incredere în autor şi în temă, apucându-se să ofere publicului românesc această lucrare despre care am să vă spun puţine cuvinte şi în orice caz numai acelea pe care mi le ingăduie meseria mea de istoric şi preocupările mele care nu s-au aventurat in directia aromânismului sau ca să spun pe limba mea, în direcţia romanităţii balcanice.

Ce am de scos in evidenţă e faptul ca Nicolas Trifon a dovedit că e în stare să scrie o lucrare de mare erudiţie cu o conştinciozitate impresionantă, exemplară. Bineînţeles, dumneavoastră nu o să aşteptaţi de la mine să vă spun dacă aromânii sunt un popor sau nu, daca limba lor este un dialect sau o limbă şamd. Sunt intrebări cărora, dacă s-a încumetat să se apropie de raspuns, autorul acestei cărţi a facut-o cu o deosebită discreţie şi eu salut si respect această discreţie fiindcă astfel nu a trecut ca alţii de atâtea ori peste marginile unei certitudini temeinice si chiar peste al bunei cuviinte pe care trebuie să o păstrăm.

Deci ca erudit, ca frate al meu in această profesiune de istoric pe care o îndrăgim de cincizeci de ani, as avea foarte puţine lucruri de adăugat dat fiind că expunerea lui mi se pare extraordinar de completă, vreau să spun acoperind intreg Evul Mediu aşa de zbuciumat si pentru care izvoarele sunt desigur mai rare decât am fi dorit şi indrăznind să meargă pană in zilele noastre adică cercetând situaţia aromânilor  risipiţi cum au fost si sunt incă in toate statele acestei regiuni, in afara de Cosovo, dar cum noi nu recunoaştem statul Cosovo…

In orice caz, spuneam că sunt foarte puţine lucruri pe care la-aş mai fi adăugat bizuindu-mă in primul rând pe o carte apărută de curând de tot la Roma de Giusepe Stavile, care se chiamă Valachi e Valachie della literatura franceze medievale şi sunt aici câteva titluri de cântări epice franceze sau italo-franceze din secolele al XIII-lea şi al XIV-lea care nu erau până acum cuprinse in bibliografia subiectului. Ce e interesant este că, şi aici autorul a facut o observaţie justă, in prima  parte a secolului, adica îndată după cruciada  a IV-a, vlahii sunt priviţi ca şi cum ar fi sarazini, ar fi asociaţi cu păganii, necredincioşii. Cu timpul insă incepem sa citim despre « le roi de Blaquie », despre « la province de Blaquie »  şamd. Toate astea se apropie de realitatea ţărilor române asupra cărora se va intinde curând cucerirea otomană.

Deci, mai nimic de adăugat. Ba da, încă ceva, de data asta privind istoria modernă şi anume momentul foarte important al Iradelei Sultanului, adică momentul când suveranul Imperiului  Otoman recunoaşte drept milet, drept naţiune egală in drepturi cu toate celelalte naţiuni musulmane sau creştine pe vlahi este 1905, 23 mai, şi despre asta îi recomand lui Nicolas sa vadă amintirile diplomatice  ale lui Alexandru Lahovari care s-au publicat de curând, s-au reeditat de curând. Publicate pentru prima dată în Convorbiri literare prin anii 1935-1937 si acuma reediatate. E intradevăr, in sfârşit, o suma de informaţii foarte utile despre  situaţia de atunci in Imperiul Otoman. 

Vedeţi, eu consider că această carte ne face sa păşim înainte pe drumul cunoaşterii mai limpezi a imprejurarilor din Balcani şi intreaga istorie a aromânilor aşa cum a fost cercetată şi expusă în această carte este un exemplu pentru oricine se apropie de temă. 

Acum câtva timp, chiar in 1989, domnul Nicolae Tanaşoca ţinea o comunicare intitulată « Este posibila o istorie a romanitatii balcanice ? ». 

Atunci era încă un semn de intrebare pe care eu il şterg acum.

 Bucureşti, 23 noiembrie 2012

Laisser une réponse