Jan 19

HabAr, 19.01.2016 : Academia Română solicitată în legătură cu standardizarea « limbii vlahe »

Catégorie : Habari/NewsEditeur @ 2:18 pm

Comunicat de presă al Ministerului de afaceri externe 18.01.2016 : Ministrul delegat pentru relaţiile cu românii de pretutindeni, Dan Stoenescu, a avut ieri, 18 ianuarie 2016, o întrevedere cu Acad. Ionel Valentin Vlad, președintele Academiei Române.

« Pentru comunităţile de români din străinătate şi din vecinătate, educaţia reprezintă un mijloc pentru păstrarea şi dezvoltarea identității româneşti, a declarat demnitarul român (…) care a reiterat importanța apartenenţei la un spaţiu identitar comun a persoanelor de origine română şi a celor aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, aşa cum este definit şi în articolului 1, alineatul (1), litera a din Legea 299/2007. În acest context, a fost evidențiată necesitatea unei poziționări fundamentate științific la problema cu care se confruntă comunitatea românească din vecinătate și Balcani, care constă în divizarea etnică artificială. Apartenența acestora la românitate este dovedită de numeroase studii istorice, lingvistice și etnologice. De asemenea, a fost subliniată necesitatea ca mediul științific și academic să își exprime poziția cu privire la standardizarea așa-zisei „limbi vlahe”.

(…)

« Discuțiile purtate între ministrul delegat și președintele Academiei Române au vizat și importanța pe care cele două instituții o acordă realizării unor studii şi cercetări științifice privind comunitățile de români din străinătate, dar și referitor la comunitățile istorice, relevante pentru mediul academic românesc atât din punct de vedere istoric, cât și etnolingvistic.»

http://www.dprp.gov.ro/intrevederea-ministrului-delegat-pentru-relatiile-cu-romanii-de-pretutindeni-dan-stoenescu-cu-presedintele-academiei-romane/

Decriptare/Comentariu HabAr :

Aceasta este a doua vizită de lucru a ministrului delegat la Academia Româna în mai puţin de o lună. Pe 22 decembrie el s-a întreţinut la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan-Al. Rosetti” al Academiei cu directorul instituţiei, Marius Sala, şi cu profesorii universitari  doctori Nicolae Saramandu şi Manuela Nevaci, în legătură cu «dialectele româneşti sud-dunărene: aromân, meglenoromân şi istroromân.»  « Mediul academic trebuie să aibă o poziţie fermă în legătură cu apartenenţa (lor) la limba română », declarase ministrul delegat cu această ocazie. Cf. : http://www.armanami.org/blog/aromanii-minoritate-nationala-romaneasca-in-albania/

De data aceasta, subiectul a fost « limba vlahă », fără însă ca să fie precizat ce se înţelege prin limbă vlahă si ţările balcanice în care se pune problema standardizării lor. Probabil este vorba de Serbia, unde în regiunea Homolje (Timoc) românii sunt consideraţi de autorităţi drept « vlahi » şi deseori dar nu todeauna se prezintă şi ei ca atare. `

Mai multe chestiuni rămân fără răspuns. Ce înţeleg ministrul delegat si presedintele Academiei, specialist în fizica laserilor, plasmei şi radiaţiei, prin « comunitățile istorice, relevante pentru mediul academic românesc atât din punct de vedere istoric, cât și etnolingvistic ». Ce programe educative au fost prevăzute pentru “dezvoltarea identitătii româneşti” și, mai ales, cine sunt beneficiarii acestor programe.

Posibilităţile sunt numeroase dacă ne raportăm la articolul de lege citat în comunicat care include în categoria „românilor de pretutindeni“ pe „armâni, armânji, aromâni, basarabeni, cuţovlahi, daco-români, fărşeroţi, herţeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureşeni, megleniţi, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, voloni, macedo-armânji, precum şi toate celelalte forme lexicale înrudite semantic cu cele de mai sus.“

Intr-un comunicat din 8.01.2016, Comunitatea armânilor din România solicita demiterea dlui Dan Stoenescu, acuzat de încălcarea gravă a normelor de autonomie universitară în urma interzicerii prezentarii unei cărti despre aromâni la universitatea Ovidiu din Constanta. Cf. : http://www.armanami.org/blog/habar-08-01-16-asociatia-comunitatea-armana-din-romania-cere-demisia-ministrul-delegat-pentru-relatiile-cu-romanii-de-pretutindenipentru-incalcarea-grava-a-normelor-de-autonomie-universitara/#more-550.

 

 

Une réponse à “HabAr, 19.01.2016 : Academia Română solicitată în legătură cu standardizarea « limbii vlahe »”

  1. Elena Lenz a dit :

    Dealihea! Nu potu s’pistipsescu anda adhivasescu ahtari chiraturi desi banamu dealihea tu una eta moderna, iu tuti limbili prindi tinjisiti! Diafora anamisa limba – dialect, anamisa “vlah”, “arman”, etc etc, aesti suntu glarimi, anda noi shtimu tsi himu shi tsi identitati avemu! ARMANA!

Laisser une réponse